Doi aliaţi ai PSD nu susţin migraţia primarilor
Dimensiune font:
Un partid din sfera puterii cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă care permite aleşilor locali să migreze la alt partid fără a-şi pierde funcţia publică. „Nu putem să nu observăm faptul că nu va mai fi respectată voinţa electoratului exprimată la alegerile din iunie 2012, iar voturile românilor nu se vor mai regăsi în reprezentarea corespunzătoare a mandatelor din administraţia publică locală”, se arată într-un comunicat de presă al PPDD, un aliat de facto al PSD. Anterior, un alt partid aflat la guvernare, UDMR, s-a declarat împotriva ordonanţei. Avocatul Poporului a fost solicitat şi de către partidele din Opoziţie (PNL, PDL, PMP) să atace la Curtea Constituţională, fiind singura instituţie abilitată să pornească un astfel de demers. Deocamdată, Victor Ciorbea aspus că va „analiza” textul ordonanţei. Actul normativ a fost aprobat de către Guvern şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial săptămâna viitoare. Ulterior, aleşii locali vor avea la dispoziţie 45 de zile să opteze pentru un partid sau altul. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau