Dragnea promite sediu nou pentru Opera din Iaşi

default

Dimensiune font:

| 24-01-2018 05:15

În plină criză politică, Dragnea face noi promisiuni pentru capitala Moldovei 

În plină criză politică la nivel naţional, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţă ajustarea programului de guvernare al coaliţiei şi face noi promisiuni cu iz electoral, pentru a diminua nemulţumirea celor care aşteaptă că vadă cine vor fi noii miniştrii ai cabinetului Dăncilă. Astfel, la ieşirea din şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat care sunt cele mai importante proiecte culturale ale noului Guvern. „În programul de guvernare nu vor fi modificări majore pentru că nu avem de ce. Le-am prezentat colegilor mei şase obiective majore culturale: două muzee pe care vrem să le facem în Bucureşti, fiind vorba despre Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul Naţional de Istorie, o Sală Polivalentă de 15.000 de locuri şi trei clădiri pentru Operă, în cele trei centre istorice, Cluj, Iaşi şi Craiova”, a declarat Liviu Dragnea, precizând că pot face propuneri şi liderii din teritoriu, iar dacă ideile acestora vor fi găsite sustenabile, acestea vor fi inclus în programul de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE, modificat de la alegerile parlamentare din 2016 de trei ori.
Dacă liderul PSD ar avea griză ca spusele sale de la ieşirea din CEx să nu fie doar promisiuni politice, viaţa culturală a Iaşului ar căpăta o altă faţă. „De când am venit în Iaşi am atras atenţia asupra faptului că Opera are nevoie de o clădire proprie, motiv pentru care am demarat nenumărate discuţii cu autorităţile locale şi nu numai. Sunt foarte multe spectacole grandioase pe care vrem să le punem în scenă, iar lipsa spaţiului ne împiedică. Mai mult, atât Opera cât şi Teatrul au repertorii foarte bogate şi nu de puţine ori spectacolele ajuns să se suprapună”, declară Beatrice Rancea, directorul general al Operei Naţionale Române din Iaşi. Potrivit acesteia, cea mai mare problemă cu care se confruntă artiştii Operei este lipsa de spaţiu, de foarte multe ori sala de coregrafie ajungând să fie folosite, pe timpul spectacolelor, drept sală de costume pentru bărbaţi. Mai mult, Beatrice Rancea aminteşte şi de iniţiativa pe care a avut-o, de a face la Iaşi şi un Balet de copii ai Operei, însă din cauza spaţiului insuficient pentru repetiţii, au fost obligaţi să rămână numai cu corul „Juniorii Operei”. Mai mult, în urma discuţiilor purtate cu autorităţile locale, au fost identificate două locaţii pentru noua clădire a Operei Naţionale Iaşi, fiind vorba despre Hala Centrală sau despre esplanada Parcului Central, zone gândite pentru a putea fi susţinute acolo şi spectacole în aer liber.
Reamintim că în acest moment Opera împarte aceeaşi clădire cu Teatrul Naţional. Anca BURNICHE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei