Furtună în PNL Botoșani
Dimensiune font:
Vechii liberali amenință că tabăra penelistă se va rupe la Botoșani * practic, aceștia nu sunt dispuși să accepte sub nicio formă un președinte care să provină din garda pedelistă
Deși au fost gândite pentru a pune capăt fuziunii dintre PNL și PDL și pentru a aduce la normalitate partidul, alegerile interne din tabăra dreptei ar putea cauza scindări masive la Botoșani, aici unde orgoliile vechilor membri de partid nu au putut fi depășite. Astfel, fostul deputat Verginel Gireadă spune că, în cazul în care viitorul președinte unic al PNL Botoșani va fi de la fostul PDL, vechii liberali vor pleca din partid. „Sunt în PNL de peste 20 de ani și îmi știu oamenii. Pentru pedeliști PNL este brand sub care vor să activeze și chiar dacă nu vor conduce partidul vor sta în el pentru că nu mai au unde să plece, dar pentru vechii liberali un PNL condus de un pedelist reprezintă prea mult să poată suporta și vor pleca din partid. Ascultaţi la mine, dacă un pedelist va conduce PNL atunci jumătate din vechii liberali vor pleca din partid”, a declarat Verginel Gireadă.
În ultima perioadă, au fost mai multe negocieri între vechii liberali și conducerea ALDE pentru o migrație în grup spre formațiunea lui Tăriceanu, în cazul în care fostul PDL va conduce PNL-ul.
Pentru șefia PNL Botoșani se vor lupta senatorul Costel Șoptică, de la liberalii vechi, și deputatul Cristian Achiţei, de la fostul PDL. În cursă este probabil să intre și Ionică Nechifor, tot din partea vechilor liberali.
De remarcat că tensiunile dintre peneliști și pedeliști de la Botoșani nu sunt un caz unicat, având în vedere că și în filiala ieșeană din Podu Roș au existat nemulțumiri de-a lungul timpului, cu precădere în vara anului trecut când s-au modificat structurile Biroului Politic Municipale și ale Biroului Politic Județene, vechii membri ai PDL fiind nemulțumiți că au fost lăsați pe lângă. Anca BURNICHE, Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau