Gândurile unui fost lider
Dimensiune font:
Absent de mai bine de un an de pe scena politică bahluiană, fostul şef al Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, face recensământul proiectelor realizate în mandatul său
Forţat de scandalurile cu iz penal să renunţe la cârma judeţului, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, pune pe tapet reuşitele administrative pe care le-a bifat în cei doi ani şi nouă luni petrecuţi în fruntea instituţiei publice. „Am deblocat şi am început toate proiectele importante pentru judeţul Iaşi rămase restante dinaintea lui 2012. (...) Mi-am început mandatul având în visteria CJ un excedent bugetar de aproape 40 milioane euro. Am realizat Aeroportul (modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi-n.r), FILIT şi tot ceea ce este detaliat mai jos şi am lăsat în visterie un surplus de 17 milioane euro faţă de ceea ce am primit, adică un total de 57 de milioane euro!”, explică Adomniţei într-o postare pe o reţea de socializare.
Fostul şef al judeţului este de părere că instituţia ar fi fost secătuită de bani dacă în locul lui ar fi fost un social- democrat. „Permiteţi-mi aici o mică maliţiozitate amicală: dacă în locul meu ar fi fost preşedinte un pesedist civilizat, este evident că astăzi visteria ar fi fost goală şi tot excedentul epuizat. Dacă ar fi fost un baron pesedist, atunci visteria ar fi fost evident tot goală, însă gradul de îndatorare al judeţului ar fi fost aproape maxim, echivalent cu imposibilitatea asigurării cofinanţării, sau finanţării, oricăror noi proiecte. Cu 57 de milioane de euro în cont şi cu cel mai mare proiect de dezvoltare regională din regiunea de Nord-Est pentru perioada 2014-2020 aprobat deja (parteneriatul pentru drumul judeţean Iaşi – Suceava-n.r.), cu un preşedinte din acelaşi partid cu primarul municipiului (făcându-se referire la Maricel Popa şi Mihai Chirica, ambii din PSD-n.r.), provenit din mediul privat unde a performat şi cu majoritate politică asigurată, realmente nu există niciun fel de scuze pentru lipsa de viziune şi nerealizări”, conchide Cristian Adomniţei, evident sarcastic.
Reamintim că imediat după ce instanţa i-a interzis liberalului să-şi mai exercite funcţia de preşedinte al CJ Iaşi, frâiele instituţiei au fost preluate de social-democratul Victorel Lupu, iar odată cu alegerile locale din 5 iunie puterea a fost dată mai departe lui Marcel Popa, şi acesta din urmă activând politic tot sub însemnele PSD. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau