Gazoductul Iaşi - Ungheni devine operaţional din 27 august
Dimensiune font:
Guvernul a anunţat data oficială pentru inaugurarea gazoductului Iaşi - Ungheni. Potrivit ministrului de Externe, Titus Corlăţean, acest eveniment va avea loc pe 27 august în Republica Moldova. La manifestare vor participa premierii celor două ţări şi comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger. „Va fi pentru prima dată din istora recentă a Republicii Moldova când Republica Moldova va importa gaz de la vest şi nu doar de la est. Este nu doar o măsură de sprijin politic, este o acţiune concretă care va permite gradual consolidarea independenţei energetice”, a spus ministrul de Externe. Lucrările la gazoduct au demarat în toamna anului 2013, valoarea proiectului fiind de peste 25 milioane euro. Iniţial, acestea trebuiau finalizate încă din decembrie 2013, dar ritmul lucrărilor din Republica Moldova a determinat amânarea termenului de execuţie în trei rânduri. Gazoductul ar urma să devină şi operaţional din data de 27 august. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau