Gheorghe Dobreanu: „Un primar, fără un partid puternic în spate, nu poate face nimic”

default

Dimensiune font:

| 12-07-2017 06:00

 Redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au stat de vorbă cu primarul comunei Voineşti, Gheorghe Dobreanu, despre proiectele implementate în vederea îmbunătăţirii administraţiei locale. Potrivit acestuia, o prioritate o reprezintă reabilitarea instituţiilor de învăţământ, după care urmează asfaltarea de drumuri comunale. Nu va fi trecută cu vederea nici dorinţa localnicilor de a avea un cămin cultural în centrul comunei 

- Aţi migrat de la PNL, în urma Ordonanţei de Urgenţă 55/ 2014, şi aţi intrat în PSD. V-aţi integrat în partid sau regretaţi alegerea?
- Nu regret virajul spre PSD. M-am regăsit în proiectele pe care PSD le avea în derulare şi interesul comunei a impus trecerea mea de la un partid la altul.


- Care au fost proiectele derulate în această perioadă?
- Am obţinut prin PNDL 1 (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) finanţare pentru asfaltarea mai multor segmente de drum, unul de 4.6 km în Slobozia, în valoare de 3.851 de lei, şi a altor căi de interes local pe o distanţă de 8,7 km, în valoare de 10.880 lei. Proiectul de 8,7 km viza patru localităţi: Voineşti, Slobozia, Schitu Stavnic şi Lungani.


- Câte din aceste proiecte au fost deja implementate?
- Cele două proiecte finanţate prin PNDL 1 au fost începute în decursul primului meu mandat şi se vor finaliza în următoarele două luni. Am început, în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, modernizarea şcolii Primare Lungani şi a şcolii Gimnaziale Voineşti. La şcoala din Lungani au loc lucrări de consolidare a clădirii, construirea de grupuri sanitare interioare şi instalarea reţelei de apă de la ApaVital (proiect în valoare de 378.693 de lei). La Voineşti, la fel, şcoala este modernizată cu instalaţie de apă şi gaz, proiectele fiind finanţate prin PNDL (investiţia este în valoare de 433.364 de lei).


- Ce alte proiecte sunt finanţate prin PNDL 2?
- Am propus construirea unei creşe, în valoare de 1.435.308 lei, a unei grădiniţe cu program prelungit în Voineşti, în valoare de 597.051 lei, a unui dispensar în valoare de 1.743.330 lei şi modernizarea altor două şcoli în Slobozia (proiecte în valoare de 377.993 de lei pentru şcoala primară şi 1.232.684 de lei pentru şcoala gimnazială). În comună sunt solicitări pentru construirea unei creşe, pe care am gândit-o pentru două grupe de copii. În comună avem cinci grădiniţe, toate având autorizaţie de funcţionare.
Noi am creat condiţii foarte bune şi pentru medicii de familie. Fosta clădire a Primăriei am transformat-o şi am dat-o spre funcţionare medicilor de familie, unde acum se află şi o farmacie. Am dorit, însă, crearea unui dispensar, unde să avem şi un cadru medical pentru urgenţe, cu ambulanţă proprie şi cu spaţii de cazare pentru medici, prin finanţare PNDL. Avem cinci medici de familie şi ne mai trebuie, prin contracte de colaborare, încă trei, pentru a fi pus în funcţionare centrul de urgenţe. Pe medici îi vom caza fie prin titlu gratuit, fie vom găsi o metodă de concesionare.

„Prima mea grijă, de când am devenit primar, a fost să asigur condiţii optime de învăţământ”

- Câţi oameni vor beneficia de serviciile de educaţie şi sănătate?
- În comună avem 8.300 de locuitori. Prima mea grijă, de când am devenit primar, a fost să asigur condiţii optime de învăţământ. Am reabilitat o şcoală care avea geamuri de carton şi lanţ la poartă, fiind prima modernizată la standarde europene. Apoi am reabilitat şcoala de lângă Primărie, pe care o extindem şi căreia i-am instalat reţea nouă de apă, de termoficare şi căreia i-am pus şi un teren cu gazon sintetic. Şcoala din Lungani nu avea aviz de funcţionare şi, de aceea, fiind mulţi copii care nu aveau unde să înveţe, în trei luni am reuşit să reabilităm instituţia de învăţământ. La şcoala din Slobozia am făcut un corp de clădire nou, la cele mai înalte standarde. La Schitu Stavnic, la fel, printr-o colaborare cu o fundaţie olandeză, am construit un centru multifuncţional, din care face parte o şcoală, o grădiniţă, o sală de informatică şi un centru medical. Am construit un centru cultural în satul Lungani, prin fonduri de la bugetul local, şi voi face unul şi la Voineşti, care va cuprinde o bibliotecă şi o sală de spectacole.


- Ce alte investiţii din fonduri proprii derulaţi?
- Bugetul pe anul acesta este de 14.000.000 de lei. Voineşti are reţea de apă, dar nu are încă şi canalizare. Prin proiectele ApaVital vom beneficia de 9 km de canalizare. Avem 23 de km de reţea de distribuţie de apă în Voineşti, iar la Lungani recepţia pentru acest proiect s-a făcut la începutul anului. În Lungani, vrem să investim 90.000 de lei din bugetul local pentru extinderea reţelei de apă. Am depus, tot prin PNDL 2, două proiecte de modernizare a drumurilor comunale, unul de 9,5 km în comuna Voineşti şi unul pe o distanţă de 17 de km, din care Voineştiul are 4,6 km, în colaborare cu Leţcani şi Horleşti, printr-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunală (ADI).


- Ce votează cetăţeanul în comună? Omul sau partidul?
- La alegerile pentru primar votează omul, la alegerile generale, partidul din care face parte primarul. Cetăţeanul analizează partidul prin prisma primarului. Dacă primarul a elaborat proiect în comună, înseamnă că şi partidul a făcut ceva. Un primar, fără un partid puternic în spate, nu poate face nimic.


- Comparativ cu perioada când făceaţi parte din PNL, cum sunt acum uşile spre oportunităţi de dezvoltare a administraţiei publice? Vă mai doriţi un mandat?
- Uşile sunt acum deschise. Eu eram liberal şi eram tăiat de pe toate listele de investiţii. Nu îmi mai doresc un mandat deoarece e stresant, uiţi de familie, de casă, de tine...


- Ce alte probleme mai sunt în comună? Ce îşi doreau cel mai mult cetăţenii?
- Trebuie să finalizăm asfaltarea şi proiectele legate de reţelele de apă şi canalizare. Însă, cel care va veni după mine nu va mai avea foarte multe de făcut, în afară de a înfrumuseţa comuna după ce se termină construcţiile. Locuitorii îşi doreau cel mai mult un cămin cultural, pe care o să-l facem din fonduri proprii, cu o sală cu internet, cu o bibliotecă şi o sală de spectacole. E un proiect ambiţios, dar locuitorii din Voineşti merită un loc unde să facă un spectacol şi să se documenteze.
A consemnat Anca BURNICHE

* * *
Gheorghe Dobreanu este la al doilea mandat în funcţia de conducere a administraţiei locale de la Voineşti

* * *

Reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” desfăşoară o amplă campanie în toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, pentru a discuta cu primarii despre proiectele pe care aceştia vor să le desfăşoare în comunităţile lor

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei