Guvernarea PSD-ALDE aruncă în aer economia ţării

default

Dimensiune font:

| 30-06-2017 13:53

România are de ieri în nou Guvern, la cârma căruia se află social-democratul Mihai Tudose. De remarcat este faptul că odată cu instaurarea noului Executiv la Palatul Victoria s-au anunţat şi o serie de modificări ale programului de guvernare, despre care economiştii susţin că vor dinamita stabilitatea economică a ţării. Cea mai blamată măsură este valoarea salariului minim pe economie, care poate schimba planurile de business ale sute de mii de firme ce varsă bani grei la bugetul public

Social-democraţii merg pe repede înainte cu procedurile de învestire a noului Cabinet Tudose. Astfel, membrii noului Executiv au fost, într-o singură zi, audiaţi în comisiile de specialitate din Parlament, au fost votaţi de plenul reunit al celor două camere, şi au depus jurământul, reuşind să bifeze şi prima şedinţă de Guvern. Faptul că vechiul guvern a fost „reşapat” nu este o surpriză pentru nimeni, însă „surpriza“ pe care a adus-o ziua de ieri a ţinut de modificarea programului de guvernare cu care social-democraţii s-au prezentat în faţa electoratului şi au câştigat alegerile parlamentare din iarna anului trecut.

Citește și Declaraţii în EXCLUSIVITATE date de cei trei moldoveni din Guvernul Tudose


Gonflarea salariului minim
Una dintre cele mai mari schimbări aduse programului de guvernare, pe care Executivul condus de Mihai Tudose va trebui să-l implementeze, vizează majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 până la 2.000 de lei, în 2018, urmând ca acesta să ajungă la suma de 2.400 de lei, în 2020. „Nivelul salariului minim brut în România, în următorii patru ani, va fi de 2.000 lei în 2018, 2.200 de lei în 2019 şi 2.400 de lei în 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 de lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 de lei în 2020”, se arată în programul social-democraţilor, care va trebui implementat de noul Executiv. Gonflarea salariului minim, o măsură gândită să crească PSD în ochii electoratului, ridică mari semne de întrebare pentru reprezentanţii mediului de afaceri, care sunt de părere că majorările „abrupte” vor pune lacătul pe uşa multor firme. „Îmi este greu să cred că va fi un nou program de guvernare, având în vedere că în urmă cu puţin timp (în iarnă- n.r.) social-democraţii promiteau că vor face literă de lege din măsurile promise pentru câştigarea alegerilor. În ceea ce priveşte creşterile salariale, acestea nu pot fi realizate fără o acoperire sustenabilă care să rezulte din producţie. O nouă majorare nu cred că va fi benefică, deoarece am văzut că măririle abrupte care s-au făcut la începutul anului (când s-a mărit salariul minim- n.r.) au afectat în primul rând firmele cu producţii limitate, cum sunt cele de confecţii, iar efectele se vor resimţi la o scară mult mai mare”, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Potrivit acestuia, noul plan ar putea duce ţara într-un declin economic, din cauza inflaţiei.


Promisiunile pesediste sunt privite cu reticenţă şi de economistul Dan Chirleşan, care susţine că salariile trebuie mărite pentru a menţine în ţară forţa de muncă, însă nu peste noapte. „Cu siguranţă, fără salarii adecvate noi nu vom mai avea în scurt timp locuri de muncă. Putem să ţinem în continuare salariul minim la 200 de euro şi nu vom mai avea nici măcar persoane care să dea cu mătura prin curtea instituţiei, pentru că oamenii au ajuns să constate că e mai bine să trăiască din ajutoarele sociale oferite în ţările din vestul continentului. (...) Pe de altă parte, măsura se adresează celor care lucrează cu oameni necalificaţi sau cu persoane nou-intrate în câmpul muncii. Ceea ce lecturăm ne duce cu gândul la o negociere cu marile companii multinaţionale care folosesc munca în lot, fiind vorba în special de companiile care plăteau angajaţii cu salariul minim pe economie, la care adăugau bonusuri”, a declarat Dan Chirleşan, conf. uni v. dr. la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Iaşi. Potrivit acestuia, niciun partid politic nu va avea curajul să-şi asume o serie de măsuri economice care să pună în pericol capitalul adus de firmele străine în ţara nostră. „Eu nu cred în creşteri abrupte, pentru că nimeni nu-şi asumă riscul de a jongla cu un capital internaţional volatil, pentru că multinaţionalele în dorinţa de a scoate profit îşi vor reloca business-ul în alte zone”, punctează Chirleşan, amintind de experienţa ieşenilor care au rămas cu ochii în soare după ce gigantul Coca-Cola şi-a mutat activitatea peste Prut.


Impozitarea marilor giganţi după cifra de afaceri
O altă noutate adusă în atenţia opiniei publice de către PSD vizează impozitarea diferenţiată pentru companii, de la începutul lui 2018‎, în funcţie de cifra de afaceri, ceea ce va conduce la dispariţia impozitului pe profit. Ideea, este privită drept „fumigenă” de reprezentantul mediului de afaceri ieşean, Paul Butnariuc, cel care susţine că o astfel de măsură va arunca în aer activitatea marilor giganţi economici. „Probabil că acestă măsură a fost aruncată pentru a vedea cum reacţionează mediul de afaceri, poate că noi românii suntem mai nebăgaţi în seamă, dar vor lua poziţie ambasadorii altor state în România, Camera de Comerţ Americană. Cum poţi să te gândeşti să impozitezi după cifra de afaceri companii ca Petrom sau E.ON Energie România”, punctează Butnariu, precizând că nu poate accepta, nici măcar contextual, punerea în discuţie a unei astfel de chestiuni. În acest sens, există deja o directivă a Comisiei Europene care interzice acest tip de impozitare, fapt care arată că programul de guvernare girat de PSD-ALDE a fost făcut în grabă, fără a lua în calcul contextul european.
Guvernul Tudose şi-a intrat în dreptul de ieri, odată cu depunerea jurământului. Anca BURNICHE

* * *

Trebuie să ţinem cont că suntem membri ai UE şi încercăm să ne apropiem de nivelul salariului din celelalte state membre. Mai mult, din cauza migraţiei forţei de muncă şi a măsurilor înţelepte ale guvernelor care au sprijinit asistaţii social nu mai are cine lucra. Din prisma acesta este corectă creşterea salarială, dar trebuie o mai mare rigoare în trierea asistaţilor (...) şi trebuie să se înţeleagă că în spatele oricărui ban primit trebuie să stea mărturie productivitatea muncii”- Neculai Viţelaru, preşedintele Federaţiei Patronale a IMM-urilor Iaşi

* * *
Lipsa de predictibilitate în plan economic duce la bulversare şi la asta ne expunem în prezent”- Paul Butnariuc, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

* * *
Am rezerve (n.r. cu privire la noul Guvern şi program de guvernare), dar sper ca de data aceasta să aibă dreptate leadership-ul partidului şi nu neapărat eu. Partidul a avut de-a lungul timpului oameni foarte buni şi pricepuţi şi, sincer, mă aşteptam să văd cea mai bună echipă azi, având în vedere situaţia dificilă”- Nicolae Bănicioiu, parlamentar PSD de Iaşi

* * *
Cred că noua echipă guvernamentală, dacă va fi coordonată şi monitorizată corespunzător de noul premier, va reuşi să implementeze programul de guvernare şi va elimina treptat decalajele care ţin de aplicarea unor măsuri prevăzute în programul asumat de noi în iarna anului trecut”- Vasile Cîtea, parlamentar PSD de Iaşi

* * *

Cred că PSD şi-a dat seama că nu are de unde scoate bani pentru promisiuni şi a recurs la modificarea programului de guvernare prin schimbarea sistemului de impozitare”- Marius Bodea, parlamentar PNL de Iaşi

PRINCIPALELE MODIFICĂRI LA PROGRAMUL DE GUVERNARE

 

- legea pensiilor va fi gata până la 1 octombrie 2017

-se introduce impozitul pe venitul global, cu deduceri.

-‎ de la 1 ianuarie 2018 numărul taxelor, tarifelor şi comisioanelor nu va fi mai mare de 50.

- ‎reducerea TVA până la 18% este amânată cu un an, până în 2019.

- introducerea unui impozit diferenţiat pentru companii de la începutul lui 2018‎, în funcţie de cifra de afaceri, ceea ce va conduce la dispariţia impozitului pe profit.

-‎ scăderea contribuţiilor cu 4,25 puncte procentuale ţi eliminarea a 4 din cele 6 contribuţii.

- salariul minim va fi majorat pana la 2.000 de lei în 2018 şi ajunge la 2.400 în 2020. Se face şi o diferenţiere a salariului minim după studii, cei cu studii superioare vor primi 2.300 de lei în 2018.

- se introduce taxa pe solidaritate din 1 ianuarie 2018 şi o taxă suplimentară pentru produsele nocive - de la 1 septembrie 2017 se introduce un nou sistem de colectare.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei