Hora Bucovinei dezbină USL Suceava
Dimensiune font:
* în loc să-i aducă mai aproape unii de alţii, „Hora Bucovinei” aduce noi disensiuni între liderii USL Suceava* preşedintele PNL Alexandru Băişanu spune că se cheltuie inutil bani pentru organizarea acestei manifestări * în schimb, şeful judeţului Cătălin Nechifor (PSD) consideră că este un eveniment important pentru suceveni
Cu o săptămână înainte de derulare, Hora Bucovinei suscită dezbateri contradictorii chiar în rândul celor care se ocupă de organizare a evenimentului. Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu este de părere că nu toate proiectele începute pe timpul guvernării PDL sunt viabile pentru judeţ, cele mai multe lăsând goluri importante în bugetele instituţiilor. „Trebuie finalizate investiţii importante, precum pârtia de schi din Rarău, care să atragă turişti. Cu Hram în Bucovina, Paşte în Bucovina, Horă în Bucovina şi Moş Crăciun în Bucovina vom face turism 3 zile, cât cheltuim bani aiurea pe hore şi petreceri. Am calculat, dacă nu s-ar fi cheltuit 4 ani bani aiurea pe asemenea paranghelii, ar fi fost bani pentru a se termina toate zonele turistice pe proiectele pe care le au în derulare. Am cheltuit bani haotic şi populist, în loc să investim serios pe diferite zone”, a afirmat Băişanu.
Şeful judeţului susţine că s-au alocat puţini bani pentru Hora Bucovinei
Liderul PSD Suceava şi preşedintele Consiliului Judeţean Cătălin Nechifor are o părere diametral opusă faţă de partenerul său liberal, menţionând că evenimentul este important şi prin participarea unor oficiali de la Bucureşti. „Consiliul Judeţean a alocat 100.000 de lei, o sumă destul de mică faţă de alţi ani, când era vorba de finanţări europene. Sper ca Hora Bucovinei să fie un element important pentru suceveni, de aceea îi invit pe toţi să se alăture acestei acţiuni. Nu cred că trebuie să vină Elena Udrea sau altcineva să taie o panglică sau să tundă un berbec sau altceva”, a conchis Nechifor.
Hora Bucovinei se va desfăşura pe 18 şi 19 mai în tabăra Bucşoaia – Frasin, programul incluzând - pe lângă sesiuni referitoare la starea agriculturii şi silviculturii şi accesarea fondurilor europene - concerte de muzică populară, pop rock, expoziţii gastronomice şi chiar o tombolă la care vor participa toţi participanţii. (Irina Bucşinescu)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau