Iaşul, un „Silicon Valley” al României

default

Dimensiune font:

| 23-11-2016 05:45

IT-iştii ieşeni pot aduce, prin munca lor, o urmă de dezvoltare în Regiunea de Nord-Est, dacă este să ne raportăm la ultimele statistici şi la spusele lui Klaus Iohannis, care compară oraşul cu un „Silicon Valley” al României. Totuşi, şeful statului se declară nemulţumit de faptul că autostrada Iaşi-Târgu Mureş a rămas o himeră, care a tocat până în prezent 2,3 milioane de euro pentru studii tehnice pe care s-a pus praful

Iaşul a fost pentru o zi punctul de lucru al IT-iştilor din Regiunea de Nord-Est şi nu numai. Aici a fost realizată o dezbatere pe tema dezvoltării informatice a oraşului, la care a luat parte şi preşedintele Klaus Iohannis. Înconjurat de informaticieni, şeful statului s-a declarat încântat de modul în care a evoluat capitala Moldovei, municipiul fiind inclus în topul celor mai importante oraşe devenite hub-uri de IT, cum sunt Clujul sau Bucureştiul. „Am ţinut să vin aici tocmai pentru a da un mesaj de încurajare acestui nou Silicon Valley al României, care începe să devină Iaşul, sau noul Iaşi, cum l-am numit eu. Datele din acest moment arată că industria pe care o reprezentaţi (IT-n.r.) contribuie semnificativ la dezvoltarea unor importante centre urbane din România. Sectorul IT a depăşit trei miliarde de euro, cu o creştere medie anuală foarte mare, peste medie. Există deci premise ca, până în 2020, sectorul IT să se apropie de cinci miliarde de euro, dacă vom încuraja în continuare inovaţia, cercetarea şi dezvoltarea. Iaşul este deja, alături de oraşe precum Bucureşti, Cluj sau Timişoara, unul dintre principalele hub-uri IT din ţară. Dacă aceste mari centre au şansa să devină poveşti de succes în viitor, mizând pe dezvoltarea industriei IT, atunci toate regiunile vor avea numai de câştigat”, a declarat şeful statului. Potrivit acestuia, dezvoltarea industriei informatice la Iaşi aduce un mare serviciu autorităţilor locale, dacă este să privim în direcţia taxelor, însă poate determina şi o „revoluţie industrială” atunci când dezvoltarea se face sistematic. „Ca în orice domeniu, este nevoie însă de câteva lucruri aparent simple, pentru reuşită: un plan pe termen lung, o gândire strategică şi consens la nivelul decidenţilor politici. Fără aceste minime condiţii, orice demers riscă să-şi rateze potenţialul. Cu alte cuvinte, sunt necesare trei lucruri concrete: viziune, ambiţie şi consens”, a punctat Klaus Iohannis, precizând că oraşul are un mare potenţial de dezvoltare accelerată.

Citește și Lipsa comunicării afectează grav Spitalul Regional de Urgenţă


Până şi Iohannis vrea autostradă
Având în vedere că dezvoltarea unei comunităţi este strâns legată de condiţiile pe care le au investitorii, preşedintele Iohannis a tras un semnal de alarmă, declarându-se nemulţumit de faptul că termenele pentru realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş sunt prea îndepărtate, la care se adaugă şi banii aruncaţi pe apa Sâmbetei pe nişte studii de fezabilitate dovedite a fi inutile. „Eu am declarat de mult şi rămân la părerea mea că este nevoie de autostradă. Ştiu că s-au făcut studii, s-au făcut planuri care însă nu s-au concretizat până acum... Eu sunt convins că o zonă cum este Moldova nu se poate dezvolta la nivelul resurselor dacă nu există o infrastructură adecvată. Sunt foarte mulţi investitori care ar veni în Moldova, pentru că aici este foarte multă forţă de muncă disponibilă, dar fără o infrastructură de transport dezvoltarea se poate produce cum se vede în sectorul IT, dar nu va merge foarte departe”, a conchis şeful statului, precizând că-i va încuraja pe guvernanţi să-şi facă treaba.
Despre acest tronson de drum trebuie precizat că la final săptămânii trecute ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, anunţa drept mare realizare a Guvernului de tehnocraţi refacerea studiilor de fezabilitate pentru autostrada himeră. „A fost iniţiată procedura de achiziţie publica pentru revizuirea studiului de fezabilitate şi elaborarea proiectului tehnic pentru autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, de 134 km, care va lega România de Republica Moldova. Documentaţia de atribuire a fost transmisă mai departe”, declara tehnocratul. Deşi vestea ar trebui să fie îmbucurătoare, trebuie precizat că s-au făcut 10 ani de când acest tronson de drum rămâne doar la stadiul unei linii trasate pe hârtie, pentru care statul a pierdut deja 2,3 milioane de euro. Anca BURNICHE
* * *
2,3 milioane de euro
Aceasta este suma care s-a cheltuit pentru primele studii de fezabilitate aferente autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei