Întâlniri oculte şi majorităţi fabricate
Dimensiune font:
Iaşul va fi privilegiat în momentul în care va exista un guvern al Alianţei Creştin Liberale (ACL), cel puţin de această părere este deputatul Costel Alexe, care consideră că PSD îşi „face de cap de 20 de ani încoace”. „PSD, prin mijloace necinstite şi ilegitime, a reuşit să întoarcă majorităţile din Consiliul Judeţean şi din Consiliul Local al Municipiului Iaşi. Astfel, PSD are acum, prin votul consilierilor care s-au predat partidului stat şi transfugilor din toate celelalte partide, o majoritate toxică”, a declarat Alexe. Potrivit acestuia, actualul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita are posibilitatea de a bloca orice proiect de investiţii pentru Iaşi, prin monopolul pe care îl are PSD. De exemplu, deputatul Costel Alexe pune pe seama PSD blocajul care a avut loc la Aeroportului Internaţional Iaşi, unde, timp de două luni de zile, banii europeni pentru modernizarea aerogării au fost blocaţi din cauza unui ordin care trebuia semnat de ministrul Transporturilor. Conform liberalului, singura posibilitate ca Iaşul să evolueze stă în câştigarea alegerilor prezidenţiale de către ACL. „Este nevoie ca oamenii să înţeleagă că în momentul în care va exista un guvern al ACL, scena politică va fi diferită, fără majorităţi fabricate necinstit în întâlniri oculte şi fără a se mai practica o propagandă deşănţată”, a punctat Costel Alexe. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau