Joaca de-a pactul politic dă bine în campanie!
Dimensiune font:
În apropierea alegerilor locale, liberalii nemţeni se joacă de-a pactele politice şi semnează hârtii care au menirea de a fi garantul unei colaborări fructoase între Consiliul Judeţean Neamţ şi primăriile marelor oraşe. De-a dreptul hilar este faptul că liberalii susţin că pactul încheiat recent este un garant al colaborării cu primari de toate culorile politice, însă documentul este iscălit doar de penelişti
Văzând că pactul politic prind bine la electorat, liberalii nemţeni s-au gândit să mai câştige o bilă albă în faţa oamenilor, motiv pentru care au trecut la redactarea şi semnarea unui pact prin care se angajează să sprijine, dacă vor pune mâna pe conducerea judeţului, toate primăriile oraşelor din Neamţ, indiferent de culoarea politică. „Este un acord de colaborare ferm, pe care îl vor avea cele patru instituţii care vor contribui la dezvoltarea judeţului, fiind vorba despre Consiliul Judeţean Neamţ şi primăriile Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ”, a declarat parlamentarul de Iaşi Mugur Cozmanciuc, intrat în cursa electorală pentru câştigarea şefiei judeţului Neamţ. Potrivit liberalului, prin pactul semnat acesta îşi asumă obligaţia să susţină proiectele tuturor primăriilor şi după data de 5 iunie, în cazul în care va fi votat preşedinte al CJ Neamţ. „Vrem să avem parte de predictibilitate politică, de politici publice care să vină în ajutorul cetăţeanului, să asigure locuri de muncă şi condiţii adecvate, ca fiecare dintre noi să fim optimişti cu privire la viitorul nostru şi al copiilor. Prin prezentul acord, ne angajăm să colaborăm şi să oferim o viziune pentru viitor, pe baza valorilor liberale, pentru o politică curată, bazată de proiecte şi idei, care să genereze profit și oportunităţi pentru toţi cetăţenii judeţului Neamţ”, a declarat Cozmanciuc.
Citeşte şi Liberalii vor să câştige Moldova
Vorbele se bat cap în cap cu faptele
Deşi în declaraţiile făcute publice parlamentarul de Iaşi susţine că acest pact are menirea de a da o garanţie că el îi va susţine pe toţi primarii din judeţul Neamţ, dacă va primi votul consilierilor la alegerile locale, documentul este o găselniţă de imagine, deoarece semnatarii lui sunt doar liberali. Practic, hârtia intitulată sugestiv „Pact pentru dezvoltare. Pact pentru normalitate” a fost iscălită de Dragoș Chitic, candidatul dreptei la Primăria municipiului Piatra Neamţ, de Laurenţiu Leoreanu, liberal care intră în alegeri cu gândul de a fi edil al Romanului şi în mandatul viitor, şi de Traian Humulescu, cel care se vrea şef în următorii patru ani peste Târgu Neamţ. „O condiţie obligatorie a dezvoltării unui judeţ şi a localităţilor componente o reprezintă buna colaborare între Consiliul Judeţean şi primăriile care pot reprezenta poli între zonele de dezvoltare în care se află. Din păcate, pentru mandatul 2012-2016, putem spune că s-a simţit lipsa de colaborare între instituţia judeţeană şi Primăria Piatra Neamţ. (...) Sunt proiecte comune, care trebuie să ducă la o dezvoltare armonioasă a municipiului, a zonei metropolitane şi a întregului judeţ”, a spus Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamţ.
Anca BURNICHE, Andreea AMARIEI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau