Jurişti: „Nu există riscul ca Iohannis să-şi piardă mandatul”
Dimensiune font:
Curtea Supremă va judeca pe 14 ianuarie dosarul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis
Preşedintele ales Klaus Iohannis nu-şi va pierde mandatul de preşedinte în urma admiterii recursului privind judecarea pe fond a dosarului său de incompatibilitate la Curtea Supremă. Cel puţin aşa susţin unii judecători ieşeni consultaţi de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”. „Pe 14 ianuarie nu există decât două variante. Una în care, pe fond, se respinge recursul, iar a doua cea în care se suspendă procesul constantându-se că domnul preşedinte are imunitate”, a spus un important judecător ieşean. Un alt magistrat a subliniat că Iohannis are deja imunitate. „Aceasta a intrat în vigoare în momentul în care Curtea Constituţională l-a validat, există o premisă falsă în presă conform căreia imunitatea începe de la depunerea jurământului. Repet, el are imunitate deja”, a precizat judecătorul.
Parlamentar PSD: „Nu se va întâmpla nimic”
Unul dintre cei mai longevivi parlamentari ieşeni, Anghel Stanciu, susţine, la rândul său, că Iohannis nu-şi poate pierde mandatul. „Pe 14 ianuarie nu poate fi constatat decât faptul că domnul Iohannis are imunitate. El nu poate renunţa la imunitate, imunitatea nu este un atribut personal, ci este un atribut al funcţiei. Imunitatea, în cazul preşedintelui, se pierde doar prin demisia din funcţie”, a subliniat social-democratul. Klaus Iohannis a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că în perioada în care a ocupat funcţia de primar al Sibiului a fost în stare de incompatibilitate întrucât era şi reprezentantul municipalităţii în două societăţi subordonate instituţiei
„Iohannis are imunitate de la momentul validării mandatului său de către Curtea Constituţională. El nu poate pierde imunitatea decât dacă îşi dă demisia” - judecător ieşean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
bogdan
Nov 26, 2014
acel judecator iesean poate sa-si dea el demisia. imunitatea de care beneficiaza iohannis, incepe exact din momentul in care este presedinte in functie, adica din momentul depunerii juramantului. momentan este doar presedinte ales si validat. dar inca nu este in functie. daca judecatorul in cauza nu cunoaste constitutia romaniei, ar fi momentul sa puna mana s-o citeasca.
Adauga comentariul tau