Kovesi, față în față cu jurnaliștii Antena 3: Ce va decide instanța., la Curtea de Apel Ploiesti

default

Dimensiune font:

| 20-09-2017 07:53

Un nou termen este programat să aibă loc miercuri la Curtea de Apel Ploieşti în dosarul în care procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, scrie agerpres.ro.

 

La termenul anterior, care a avut loc în data de 31 mai, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie accesorie depusă de firma care deţine site-ul "Lumea Justiţei" în favoarea jurnalistului Răzvan Savaliuc. În urma dezbaterilor, instanţa a respins ca inadmisibilă această cerere.

Răzvan Savaliuc a solicitat termen pentru studierea dosarului şi pentru lipsă de apărare, context în care, din nou, avocata lui Kovesi a acuzat părţile adverse de tergiversarea cauzei.
Replică pe măsură a fostei prezentatoare a Antenei 1 pentru cei de la Vocea României: Ce a anunţat cântăreaţa care a declanşat un scandal imens / VIDEO


Curtea de Apel Ploieşti a amânat judecata cauzei pentru data de 20 septembrie, pentru declararea recursului de către părţi şi depunerea dovezilor în acest sens.

Firma care deţine site-ul "Lumea Justiţei" a declarat recurs faţă de decizia instanţei, acţiunea fiind respinsă definitiv ca nefondată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, societatea a fost obligată la plata către Laura-Codruţa Kovesi a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.

 


În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, reclamând faptul că în emisiunea "Sinteza zilei" din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.

În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.

Procesul se află în faza de recurs, după ce, pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei