Mâine începe campania electorală

default

Dimensiune font:

| 10-11-2016 05:25

Candidaţii la alegerile parlamentare programate pentru data de 11 decembrie intră de mâine, oficial, în campania electorală. Acest lucru se traduce prin dispariţia corturilor şi a panourilor outdoor cu mesaje electorale, politicienii având posibilitatea de a se promova numai prin pliante şi broşuri ori prin intermediul mass-media, în condiţiile prevăzute de lege. Ca o noutate spre deosebire de campania de la locale, formaţiunile politice vor fi sancţionate şi pentru panourile sau afişele electorale aflate pe domeniul privat

Politicienii intră de mâine în cea mai intensă perioadă a bătăliei pentru Parlament, dat fiind că de la ora 07.00 se dă startul oficial al campaniei electorale. Deşi mulţi dintre cei care vânează un fotoliu călduţ în noul Executiv au început să se promoveze în rândul electoratului, cea mai mare schimbare pe care o aduce începerea campaniei electorale este dispariţia panourilor outdoor şi a corturilor, amplasate strategic în cele mai populate zone. În astfel de condiţii, politicienii care râvnesc la o evoluţie profesională se mai pot promova doar prin pliante, broşuri sau alte materiale tipărite. Este obligatoriu însă ca toate aceste „produse” de promovare politică să fie asumate, să se precizeze societatea care le-a realizat şi tirajul.
În ceea ce priveşte afişele, legea spune că „acestea nu pot depăşi dimensiunea de 500 mm o laterală şi 350 mm cealaltă laterală”, urmând ca materialul prin care se convoacă o reuniune electorală să fie de „400 mm o laterală şi 250 mm cealaltă laterală”. La fel ca în campania de la locale, afişele nu pot fi împrăştiate la întâmplare pe toate gardurile, ci trebuie să fie lipite numai pe panourile speciale amenajate de primării. Pentru a da şansa fiecărui candidat să se promoveze, legea prevede ca fiecare partid sau alianţă politică să poată aplica cel mult două afişe electorale pe un panou. În municipiul Iaşi, urmează să fie amenajate aproximativ 70 de locul pentru promovarea candidaţilor.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei, la 25.000 lei.
Potrivit reglementărilor în vigoare, în campania electorală candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

Citește și „Politicieni în cădere liberă”


S-a înăsprit legea
Campania alegerilor parlamentare vine cu modificări legislative în ceea ce priveşte afişajul şi promovarea candidaţilor. Dacă în preajma alegerilor locale panourile şi afişele electorale erau permise pe proprietate privată, începând de mâine partidele vor fi sancţionate pentru orice fel de material de promovare. Înăsprirea legii ar trebui să crească vigilenţa membrilor de partid, care vor trebui să sesizeze Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) dacă observă materiale electorale pe domenii private, chiar dacă acestea promovează proprii candidaţi, altminteri riscă să plătească amenzi usturătoare.
Campania electorală durează o lună de zile, urmând să se încheie sâmbătă, 10 decembrie, la ora 07.00.
Aşa cum s-a întâmplat la alegerile locale, monitorizarea prezenţei la vot se va face cu ajutorul sistemului electronic implementat de AEP şi STS pentru prima dată pe 5 iunie, urmând ca scrutinul pentru parlamentare şi numărarea voturilor să fie urmărite cu ajutorul unor camere video de supraveghere. Anca BURNICHE

* * *
Cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor electorale se suportă din bugetul de stat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei