Marius Bodea este noul lider al PNL IASI

default

Dimensiune font:

| 22-04-2017 08:13

Peneliştii ieşeni şi-au votat un nou preşedinte pentru Organizaţia Municipală * Marius Bodea a câştigat şefia filialei după o luptă strânsă cu Dorin Dobrincu, scorul fiind de 226 la 206 în favoarea fostului director al Aeroportului Iaşi * totuşi, de la tribună, liberalii şi-au spus toate ofurile, acuzând că de-a lungul timpului au fost conduşi dictatorial de centru şi nu au fost lăsaţi să-şi spună părerile

 Organizaţia Municipală a PNL intră în linie dreaptă, odată cu validarea noului preşedinte al filialei din Podu Roş. De remarcat însă că bătălia internă pentru poziţia de lider a fost una strânsă, fiind înscrişi în competiţie cinci liberali care au încercat să convingă activul de partid că sunt cei mai buni pentru a conduce. Având în vedere că în tabăra dreptei nu s-au mai făcut alegeri de doi ani, toţi peneliştii înscrişi în lupta electorală internă au profitat pentru a-şi spune ofurile de la tribună, primul care a spart gheaţa fiind Florin Antohi, care s-a declarat mâhnit de faptul că în PNL nu s-a putut comunica liber. „Au fost momente în care am regretat că m-am implicat politic pentru că m-am trezit vorbind ca muta la microfon, iar când încercam să spun un lucru eram dat afară pentru că nu eram de acord cu ce spune un preşedinte vremelnic, gen Alina Gorghiu, Vasile Blaga sau Costel Alexe”, le-a zis Antohi colegilor de partid, prezentând câteva episoade neplăcute la care a luat parte. Liberalul a profitat de ocazie şi pentru a se plânge de lipsa de transparenţă a deciziilor în interiorul partidului, fie ele şi financiare, precizând că nu de puţine ori a finanţat aripa liberală şi nu a ştiut unde se duc banii. „Am făcut şi donaţii la partid şi când am întrebat pe ce s-au dus banii nu ni s-au spus... nu mi se pare normal să plătim şpriţurile pentru Alina Gorghiu şi Vasile Blaga”, a susţinut de la tribună candidatul Florin Antohi.

Deşi în discursurile motivaţionale adresate activului mai mulţi contracandidaţi ai lui Marius Bodea au avut grijă să-l atace pe acesta, contestând deciziile pe care deputatul le-a luat în scurta perioadă în care a fost preşedintele filialei municipale a PNL, fostul director al aeroportului ieşean s-a ţinut departe de polemici şi a ignorat atacurile. În schimb, acesta i-a îndemnat pe liberali să iasă în stradă, să se întâlnească cu cetăţenii şi să-şi schimbe abordarea de a a face politică. „Cred că viitorul este al nostru, al tuturor celor care credem că nu am făcut suficient pentru comunitate şi vrem să ne implicăm. Cred că viitorul PNL este al tuturor celor prezenţi în sală, al tuturor membrilor, de aceea doresc să înfiinţez o platformă online pentru tot activul de partid, astfel încât fiecare membru să aibă posibilitatea de a dezbate pe subiecte şi idei mari”, a declarat Marius Bodea, precizând că în interiorul PNL nu luptă cu niciun coleg pentru putere, având ca adversar politic numai „haita de lupi ai PSD”.

Luând cuvântul, Adrian Buşoi a vorbit despre lipsa de consistenţă politică şi de credibilitate a şefilor care s-au perindat de-a lungul anilor pe la conducerea PNL Iaşi. „M-am săturat să văd nişte conducători care nu transmit nimic, decât nişte idei mărunte pe care le zic liderilor de la Bucureşti. (...) Este timpul schimbării şi al viziunii în PNL”, a declarat Buşoi.

Lista nemulţumirilor a fost continuată şi prin discursul lui Dorin Dobrincu, cel care a atras atenţia, la fel ca Antohi, că liberalii care au păreri diferite de cele ale liderilor sunt executaţi. „Partidul trăieşte prin idei şi prin proiectele pe care le face pentru comunitate. Pornind de aici trebuie să încurajăm dezbaterile în partid, competiţiile interne şi, cel mai important, nu trebuie să vorbim de excludere de fiacre dată când un coleg nu are aceeaşi părere cu noi”, a explicat Dobrincu, lăsând să se înţeleagă că până acum în interiorul PNL doar numele formaţiunii mai aminteşte de liberalism, nicidecum comportamentul din filială.

Ultimul care a luat cuvântul a fost candidatul Dragomir Tomaşeschi, acesta întărind spusele contracandidaţilor ce s-au plâns că li s-a pus pumnul în gură. Mai mult, Tomaşeschi a făcut trimitere şi la situaţiile neplăcute din vara anului trecut, când Marius Bodea candida la locale. „Erau vremuri când la şedinţele de partid vorbeau oameni, nu am devenit un partid de muţi şi nu trebuie să acceptăm toate mofturile. Vă aduc aminte cum Marius Bodea anunţa că-şi retrage candidatura dacă nu îi este acceptată lista de consilieri locali”, a răbufnit Tomaşeschi, contestând cu vehemenţă tandemul Marius Bodea – Costel Alexe.

După finalizarea acestor discursuri, toţi cei 464 de penelişti prezenţi au votat. Anca BURNICHE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei