Minuta ședinței de CONDAMNARE a lui Liviu Dragnea: Ce au precizat judecătorii de la ÎCCJ

default

Dimensiune font:

| 21-06-2018 20:12

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman,pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru fals intelectual. Decizia instanţei nu este definitivă.

Liviu Dragnea a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual sub forma instigării şi condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.



 

Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită de Liviu Dragnea în dosarul ”Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Decizia nu a fost luată în unanimitate de către magistraţi, existând şi o opinie separată de achitare a lui Liviu Dragnea pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

Citește și: Interesant! Cine se află în cărți pentru „Ferma Vedetelor 4”

În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, se constată încetarea procesului penal şi se aplică o amendă penală de 1.000 de lei.

Iată minuta ședinței de judecată:

I. CERERI DE SCHIMBARE A ÎNCADRĂRII JURIDICE CU UNANIMITATE : Respinge cererile formulate în cauză, având ca obiect schimbarea încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu, după cum urmează :

 

- în ceea ce o prive?te pe inculpata Alesu Floarea, din infrac?iunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 ?i de fals intelectual prev. de art.289 din Codul penal 1969, cu aplicarea art.33 alin.1 lit.a din Codul penal 1969 şi art.5 din Codul penal în infrac?iunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal;

- în ceea ce-l prive?te pe inculpatul Gheorghe Nicu?or, din infrac?iunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal în infrac?iunea de neglijen?ă în serviciu, prev. de art.249 alin.1 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

 

II. AC?IUNEA PENALĂ A.

ALESU FLOAREA CU UNANIMITATE :

1. În baza art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.74 alin.2 - art.76 alin.1 lit.c ?i cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, condamnă inculpata ALESU FLOAREA, la pedeapsa principală de 1 an ?i 6 luni închisoare. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei Alesu Floarea, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c C.pen.

2. În baza art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.74 alin.2 – art.76 alin.1 lit.e C.pen. 1969 ?i cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual, condamnă inculpata Alesu Florea la pedepsa principală de 5 luni închisoare. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei Alesu Floarea, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.

 

3. În baza art.97 alin.1 din Codul penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr.106/18.11.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr.200/10.02.2015 a Cur?ii de Apel Bucure?ti – Sec?ia I penală.

4. În baza art.38 alin.1, 39 alin.1 lit.b din Codul penal, contope?te pedepsele principale de 1 an ?i 6 luni închisoare ?i 5 luni închisoare stabilite prin prezenta sentin?ă cu pedepsele principale, complementare ?i accesorii aplicate prin Sentin?a penală nr.106/18.11.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr.200/10.02.2015 a Cur?ii de Apel Bucure?ti – Sec?ia I penală, urmând ca inculpata Alesu Floarea să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de 7 luni ?i 20 de zile închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite). În final, inculpata Alesu Floarea va executa : - pedeapsa principală de 3 ani, 7 luni ?i 20 de zile închisoare, - pedeapsa accesorie a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, g ?i k din Codul penal ce se va executa potrivit art.65 alin.3 din Codul penal.

 

5. Deduce din pedeapsa principală de 3 ani, 7 luni ?i 20 luni închisoare durata re?inerii, arestului preventiv ?i arestului la domiciliu de la 26.08.2014 la 18.11.2014 inclusiv.

B. MILOȘ (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) RODICA CU MAJORITATE: În baza art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, condamnă inculpata MILO? (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) Rodica, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art.65 alin.1 din Codul penal 1969, aplică inculpatei MILO? (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) Rodica pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b ?i c din Codul penal 1969 pe o durată de 2 ani. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei MILO? (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) Rodica, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. În baza art.861 din Codul penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei MILO? (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) Rodica pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal 1969.

 

În baza art.863 alin.1 din Codul penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata MILO? (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) Rodica se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu, b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatei MILO? (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) Rodica asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul re?inerii circumstan?elor atenuante prev. de 74 alin.2 din Codul penal 1969.

 

C. ?EFU OLGU?A CU MAJORITATE: 1. În baza art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, condamnă inculpata ?EFU OLGU?A, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În baza art.65 alin.1 din Codul penal 1969, aplică inculpatei ?efu Olgu?a pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b ?i c din Codul penal 1969 pe o durată de 2 ani. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei ?efu Olgu?a, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c C.pen.

2. În baza art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual, condamnă inculpata ?efu Olgu?a la pedepsa principală de 1 an închisoare. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei ?efu Olgu?a, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 3.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 alin.1 din Codul penal 1969, contopeşte pedepsele principale şi pedeapsa complementară stabilite mai sus şi aplică inculpatei ?efu Olgu?a pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.

În final, inculpata ?efu Olgu?a va executa: - pedeapsa principală de 3 ani închisoare - 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969 - pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 4. În baza art.861 din Codul penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei ?efu Olgu?a pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal 1969.

În baza art.863 alin.1 şi 3 din Codul penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata ?efu Olgu?a se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu, b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă; Atrage atenţia inculpatei ?efu Olgu?a asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. 5.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, precum ?i cu privire la re?inerea circumstan?elor atenuante prev. de 74 alin.2 din Codul penal 1969 pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual, prev. de art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

D. MARINECI IONEL CU MAJORITATE: În baza art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, condamnă inculpatul MARINECI IONEL, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. În baza art.65 alin.1 din Codul penal 1969, aplică inculpatului MARINECI IONEL pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b ?i c din Codul penal 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului MARINECI IONEL, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. În baza art.861 din Codul penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului MARINECI IONEL pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal 1969. În baza art.863 alin.1 din Codul penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul MARINECI IONEL se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu, b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului inculpatul MARINECI IONEL asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul re?inerii circumstan?elor atenuante prev. de 74 alin.2 din Codul penal 1969.

E. MARICA VALENTINA MIRELA CU UNANIMITATE: 1. În baza art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit.f teza I din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei MARICA VALENTINA MIRELA pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals intelectual, prev. de art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale. CU MAJORITATE:

2. În baza art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, condamnă inculpata MARICA VALENTINA MIRELA, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. În baza art.65 alin.1 din Codul penal 1969, aplică inculpatei MARICA VALENTINA MIRELA pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b ?i c din Codul penal 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei MARICA VALENTINA MIRELA, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. În baza art.861 din Codul penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei MARICA VALENTINA MIRELA pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal 1969. În baza art.863 alin.1 din Codul penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata MARICA VALENTINA MIRELA se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu, b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei MARICA VALENTINA MIRELA asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

F. PRODANA (fostă DRAGNEA) BOMBONICA CU MAJORITATE: În baza art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit.h din Codul de procedură penală cu referire la art.741 din Codul penal 1969 ?i art.5 din Codul penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei PRODANA (fostă DRAGNEA) BOMBONICA pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

În baza art.91 alin.1 lit.c din Codul penal 1969, aplică inculpatei PRODANA (fostă DRAGNEA) BOMBONICA, sanc?iunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei. CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

G. BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU CU MAJORITATE: 1. În baza art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu condamnă inculpatul BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. În baza art.65 alin.1 din Codul penal 1969, aplică inculpatului BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b ?i c din Codul penal 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c C.pen. 2. În baza art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual condamnă inculpatul BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU la pedepsa principală de 1 an închisoare.

În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 3. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 alin.1 din Codul penal 1969, contopeşte pedepsele principale şi pedeapsa complementară stabilite mai sus şi aplică inculpatului BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.

În final, inculpatul BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU va executa: - pedeapsa principală de 3 ani închisoare - 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969 - pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 4. În baza art.861 din Codul penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal 1969.

În baza art.863 alin.1 şi 3 din Codul penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu; b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. 5. În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatului, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, precum ?i cu privire la re?inerea circumstan?elor atenuante prev. de 74 alin.2 din Codul penal 1969 pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual, prev. de art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

H. GHEORGHE NICU?OR CU UNANIMITATE: 1. În baza art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.74 alin.2 - art.76 alin.1 lit.e din Codul penal 1969, art.5 din Codul penal ?i art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual condamnă inculpatul GHEORGHE NICU?OR, la pedepsa principală de 3 luni închisoare. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului GHEORGHE NICU?OR, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.

CU MAJORITATE: 2. În baza art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. cu aplic. art.74 alin.2 - art.76 alin.1 lit.d din Codul penal 1969, art.5 din Codul penal ?i art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu condamnă inculpatul GHEORGHE NICU?OR, la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului GHEORGHE NICU?OR, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c C.pen. 3. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal 1969, contopeşte pedepsele principale stabilite mai sus şi aplică inculpatului GHEORGHE NICU?OR pedeapsa principală cea mai grea de 1 an închisoare. În final, inculpatul GHEORGHE NICU?OR va executa: - pedeapsa principală de 1 an închisoare - pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 4.

În baza art.81 din Codul penal 1969, dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului GHEORGHE NICU?OR pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art.82 din Codul penal 1969. Atrage atenţia inculpatului GHEORGHE NICU?OR asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării conditionate a executării pedepsei principale. 5. În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatului, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu, prev. de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

I. STOICA ANISA NICULINA CU UNANIMITATE: 1. În baza art.26 din Codul penal 1969 rap. la art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.74 alin.2 - art.76 alin.1 lit.e din Codul penal 1969, art.5 din Codul penal ?i art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual sub forma complicită?ii, condamnă inculpata STOICA ANISA NICULINA, la pedepsa principală de 3 luni închisoare. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei STOICA ANISA NICULINA, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.

CU MAJORITATE: 2. În baza art.26 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal1969 cu aplic. art.74 alin.2 - art.76 alin.1 lit.d din Codul penal 1969, art.5 din Codul penal ?i art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu sub forma complicită?ii, condamnă inculpata STOICA ANISA NICULINA, la pedeapsa principală de 1 an închisoare. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei STOICA ANISA NICULINA, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c C.pen. 3. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal 1969, contopeşte pedepsele principale stabilite mai sus şi aplică inculpatei STOICA ANISA NICULINA pedeapsa principală cea mai grea de 1 an închisoare.

În final, inculpata STOICA ANISA NICULINA va executa: - pedeapsa principală de 1 an închisoare - pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 4. În baza art.81 din Codul penal 1969, dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei STOICA ANISA NICULINA pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art.82 din Codul penal 1969. Atrage atenţia inculpatei STOICA ANISA NICULINA asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării conditionate a executării pedepsei principale. 5. În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu sub forma complicită?ii, prev. de art.26 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

J. BOTOROGEANU ADRIANA CU MAJORITATE: 1. În baza art.26 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal1969 cu aplic. art.5 din Codul penal ?i art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu sub forma complicită?ii, condamnă inculpata BOTOROGEANU ADRIANA, fiica lui Atanase şi Maria, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare. În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c C.pen. 2. În baza art.26 din Codul penal 1969 rap. la art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal ?i art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual sub forma complicită?ii, condamnă inculpata BOTOROGEANU ADRIANA la pedepsa principală de 1 an închisoare.

În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 3. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal 1969, contopeşte pedepsele principale stabilite mai sus şi aplică inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare.

În final, inculpata BOTOROGEANU ADRIANA va executa: - pedeapsa principală de 2 ani închisoare - pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969. 4. În baza art.861 din Codul penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal 1969. În baza art.863 alin.1 şi 3 din Codul penal 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata BOTOROGEANU ADRIANA se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal 1969, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. 5. În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatei, în temeiul art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu sub forma complicită?ii, prev. de art.26 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, precum ?i cu privire la re?inerea circumstan?elor atenuante prev. de 74 alin.2 din Codul penal 1969 pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual sub forma complicită?ii, prev. de art.26 din Codul penal 1969 rap. la art.289 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

K. DRAGNEA NICOLAE LIVIU CU UNANIMITATE: 1. În baza art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, achită inculpatul DRAGNEA NICOLAE LIVIU pentru infrac?iunea de fals intelectual sub forma instigării, prev. de art.25 rap. la art.289 din Codul penal 1969 cu aplic art.5 din Codul penal. CU MAJORITATE:

2. În baza art.25 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu sub forma instigării, condamnă inculpatul DRAGNEA NICOLAE LIVIU, la pedeapsa principală de 3 ani ?i 6 luni închisoare. În baza art.65 alin.1 din Codul penal 1969, aplică inculpatului DRAGNEA NICOLAE LIVIU pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b ?i c din Codul penal 1969 pe o durată de 3 ani.

În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului DRAGNEA NICOLAE LIVIU, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.

3. În baza art.85 din Codul penal 1969, anulează suspendarea condi?ionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr.341/15 mai 2015 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, Sec?ia penală, definitivă prin Decizia penală nr.114/22 aprilie 2016 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, Completul de 5 judecători.

4.În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b ?i art.35 alin.1 din Codul penal 1969, contope?te pedeapsa principală de 3 ani ?i 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentin?ă cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr.341/15 mai 2015 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, Sec?ia penală, definitivă prin Decizia penală nr.114/22 aprilie 2016 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, Completul de 5 judecători, urmând ca inculpatul Dragnea Nicolae Liviu să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani ?i 6 luni închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b ?i c din Codul penal 1969 pe o durată de 3 ani.

5.În baza art.71 alin.1 şi 2 din Codul penal 1969, aplică inculpatului DRAGNEA NICOLAE LIVIU, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b şi c din Codul penal 1969.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul achitării inculpatului, în temeiul art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, pentru infrac?iunea de abuz în serviciu sub forma instigării, prev. de art.25 din Codul penal 1969 rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 din Codul penal 1969 cu aplic. art.5 din Codul penal.

III. AC?IUNEA CIVILĂ CU MAJORITATE: Admite ac?iunea civilă exercitată de partea civilă Direc?ia Generală de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului Teleorman ?i, în consecin?ă, obligă inculpa?ii Alesu Floarea, Milo? (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica, ?efu Olgu?a, Marineci Ionel, Marica Valentina Mirela, Prodana (fostă Dragnea) Bombonica, Balaban Constantin Claudiu, Gheorghe Nicu?or, Stoica Anisa Niculina, Botorogeanu Adriana ?i Dragnea Nicolae Liviu la plata sumei de 108.612 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Stoica Anisa Niculina ?i Botorogeanu Adriana), fiecare dintre inculpa?i în solidar pentru perioadele men?ionate în rechizitoriu. Constată că, din suma de 108.612 lei reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direc?ia Generală de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 lei de către inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica.

Men?ine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr.152/P/2014 din data de 14.07.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, Direc?ia Na?ională Anticorup?ie – Sec?ia de combatere a infrac?iunilor conexe, asupra apartamentului proprietatea inculpatei Alesu Floarea.

CU OPINIA SEPARATĂ în sensul lăsării ca nesolu?ionate a ac?iunii civile pentru inculpa?ii în privin?a cărora s-a dispus achitarea cu referire la infrac?iunea de abuz în serviciu în forma instigării, complicită?ii ?i autoratului, conform art.25 alin.5 din Codul de procedură penală.

IV. DESFIIN?ARE ÎNSCRISURI CU UNANIMITATE: Dispune desfiin?area men?iunilor din carnetele de muncă ale inculpatelor Botorogeanu Adriana pentru perioada 20.07.2005-31.12.2013 ?i Stoica Anisa Niculina pentru perioada 22.05.2006-27.12.2010, perioade în care cele două inculpate au figurat ca angajate la Direc?ia Generală de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului Teleorman Teleorman, cât ?i a următoarelor înscrisuri:

- fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei STOICA ANISA-NICULINA pentru anul 2006 (filele 408-409, vol.6 d.u.p.);

- fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei STOICA ANISA-NICULINA pentru anul 2008 (filele 406, vol.6 d.u.p.);

- raportul de evaluare a performanţelor profesionale întocmit de inculpatul GHEORGHE NICUŞOR pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010 (filele 390-392, vol.6 d.u.p.);

- dispoziţia nr.1260 din 21.12.2009 prin care a s-a dispus promovarea inculpatei STOICA ANISA-NICULINA din funcţia de referent III la treapta de referent II, în cadrul Serviciului Secretariat, începând cu data de 21.12.2009 (fila 399, vol.6 d.u.p.);

- fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA pentru anul 2007 (filele 478-479, vol. 6 d.u.p.); - fişa de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA pentru anul 2008 (fila 476, vol.6 d.u.p.);

- dispoziţia nr.567 din 09.07.2009 prin care a dispus schimbarea locului de muncă al inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA, din cadrul Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi în cadrul Serviciului Secretariat(fila 475, vol.6 d.u.p.);

- dispoziţia nr.1258 din 21.12.2009 prin care s-a dispus promovarea inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA din funcţia de referent III, în treapta superioară de referent II, în cadrul Serviciului secretariat (fila 471, vol.6 d.u.p.);

- dispoziţia nr.1291 din 01.11.2010 prin care a dispus în mod nelegal promovarea inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA în funcţia de inspector de specialitate II, gradaţia 5, în cadrul Serviciului Secretariat (fila 467, vol.6 d.u.p.);

- dispoziţia nr.1695 din 27.12.2010 prin care s-a dispus în mutarea inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA, din cadrul Serviciului secretariat, în cadrul Serviciului Administrativ, patrimoniu, tehnic şi aprovizionare(fila 465, vol.6 d.u.p.); - raportul de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA, pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010 (filele 461-463, vol.6 d.u.p.);

- actul adiţional din nr.1/01.09.2011 la contractul individual de muncă nr. 389/20.07.2005, prin care s-a dispus mutarea inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA,în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului Administrativ, patrimoniu, tehnic şi aprovizionare(vol.6, fil.454-455);

- raportul de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 (filele 451-452, vol.6 d.u.p.);

- dispoziţia nr.1137/31.05.2012 prin care s-a dispus schimbarea locului de muncă al inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA, din funcţia de inspector în cadrul Serviciului Administrativ, patrimoniu, tehnic, aprovizionare, în funcţia de educator în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei – Centrul de asistenţă şi sprijin pentru tinerii de peste 18 ani (fila 448, vol.6 d.u.p.);

- raportul de evaluare a performanţelor profesionale a inculpatei BOTOROGEANU ADRIANA, pentru perioada 01 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2013 (filele 436-438, vol.6 d.u.p.);

V. CHELTUIELI JUDICIARE CU MAJORITATE: Obligă inculpa?ii Alesu Floarea, Milo? (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica, ?efu Olgu?a, Marineci Ionel, Marica Valentina Mirela, Prodana (fostă Dragnea) Bombonica, Balaban Constantin Claudiu, Gheorghe Nicu?or, Stoica Anisa Niculina, Botorogeanu Adriana ?i Dragnea Nicolae Liviu la plata sumei de 5.500 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală ?i judecată.

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justi?iei a onorariilor par?iale în cuantum de 190 lei pentru fiecare avocat desemnat din oficiu, cu excep?ia onorariului avocatului din oficiu desemnat pentru inculpata Stoica Anisa Niculina în cuantum de 750 lei. CU OPINIA SEPARATĂ în sensul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare în ceea ce-i prive?te pe inculpa?ii achita?i. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 21 iunie 2018. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei