Moda în Parlament

default

Dimensiune font:

| 14-04-2015 05:30

Pe principiul haina îl face pe om, designerul Cristina Nichita a creionat imaginea perfectă, din perspectivă vestimentară, a parlamentarului român. Pentru acurateţea imaginii şi rafinarea identităţii personale, politicienii sunt încurajaţi să opteze pentru ţinute clasice. Regula este valabilă şi în rândul doamnelor, doar că acestea trebuie să mai ţină cont şi de machiaj, coafură şi accesorii, pentru a bifa o ţinută perfectă

Dat fiind că parlamentarii se înscriu în rândul persoanelor publice, pe lângă profesionalism şi bune maniere, acestora nu trebuie să le lipsească stilul atunci când vine vorba despre vestimentaţia cu care defilează pe covorul roşu de la Cotroceni sau de la Palatul Victoria. Aflaţi la birourile din teritoriu sau la şedinţele din Plen, senatorii şi deputaţii nu trebuie să uite niciodată că „simplitatea este egală cu bunul gust”, aşa cum explică designerul şi omul politic Cristina Nichita. „Noi, românii, avem un cult pentru a ne îmbrăca corect! Am fost din cale afară de conservatori ani la rând, dar cu toate acestea sunt de părere că politicianul trebuie să fie clasic, să dea dovadă de o acurateţe în linie. Ţinuta acestuia poate avea şi o pată de culoare, însă trebuie foarte mare atenţie pentru a nu epata”, declară Cristina Nichita. Potrivit acesteia, atât oamenii politici, cât şi populaţia în genere trebuie să acorde o atenţie sporită ţinutei, deoarece linia dintre bine îmbrăcat, cu o mică pată de culoare, şi chiciul în vestimentaţie este uneori imperceptibilă, românii trecând cu uşurinţă de la o extremă la alta.

Citeşte şi Măgăriile PSD rămân nesancţionate


Deux-piece, cheia succesului la femei

Pentru o ţinută serioasă, dar în acelaşi timp feminină, designerul Cristina Nichita recomandă femeii politician costumele deux-piece. „Sunt adepta ţinutelor formate din două piese, indiferent dacă vorbim despre sacou-rochie, sacou-fustă ori sacou-pantalon. De asemenea, încurajez culorile uni pentru bluze, dar şi mătasea naturală în nuanţe calde”, explică Nichita. Potrivit acesteia, trebuie acordată o atenţie sporită acelor piese vestimentare care au imprimeuri, deoarece femeile pot ajunge cu uşurinţă la categoria celor greşit îmbrăcate dacă nu ţin cont de câteva reguli de cromatică.
Pentru o imagine impecabilă nu trebuie neglijate machiajul, coafura, manichiura, cât şi încălţămintea şi accesoriile. „Este foarte important să ai unghiile corect tăiate, să ai culoarea adecvată de lac, să ai un pantof şi un dres decent”, punctează designerul ieşean Cristina Nichita. Potrivit acesteia, unei femei care este implicată în viaţa politică nu îi este recomandat să aleagă nişte pantofi cu toc cui, deoarece „nu se potrivesc cu poziţia doamnei politician” şi nici nu vor fi comozi pentru cea care îi poartă.


Cum „dă bine” să se îmbrace bărbatul
Domnii au însă mai puţină bătaie de cap atunci când vine vorba despre ţinuta zilnică. „La bărbaţi e mult mai uşor, pentru că îşi pun un costum, o cămaşă şi cravată, iar ţinuta poate fi pe cât de simplă pe atât de reuşită, dacă se merge pe o linie clasică”, a explicat deputata Cristina Nichita. Deşi majoritatea parlamentarilor optează pentru un costum negru, clasic, cei mai îndrăzneţi pot alege şi nuanţe de bleumarin, gri sau chiar maron. Este recomandat ca politicianul să opteze de fiecare dată pentru o cămaşă albă, deoarece este o persoană ce pe parcursul unei zile interacţionează cu foarte multe persoane, iar culoarea cămăşii va spori acurateţea imaginii sale în ochii interlocutorilor. Pentru întregirea ţinutei trebuie să existe şi o cravată, ce formează un contrast cu albul cămăşii, aceasta trebuind să fie, cel mai bine, în nuanţa costumului. Sunt de evitat însă ţinutele casual smart, în nuanţe ţipătoare, care ies din tipar.

Citeşte şi Fumatul interzis


Pro şi contra modelelor în vestimentaţie
Potrivit designerului ieşean, este indicat ca persoanele publice să fie consiliate în ceea ce priveşte vestimentaţia, chiar dacă uneori acest lucru poate fi costisitor. „Foarte puţini oameni politici cer sprijin pentru a-şi alege vestimentaţia, din cauza costurilor, dar sunt de părere că nu putem fi buni la toate şi din acest motiv este necesar să apelăm la un designer”, explică Cristina Nichita.
Potrivit Cristinei Nichita, câteva sfaturi despre cum să se îmbrace ar trebui să primească şi vedetele care apar la televizor sau în revistele glossy, dat fiind că acestea ajung să fie considerate trend-setters, la care de foarte multe ori femeile se raportează ca la nişte exemple. „Am încurajat de fiecare dată femeile să-şi ia exemplele din imediata lor apropiere, deoarece personajele din reviste sau cele de la televizor nu sunt cele mai reuşite modele de gust în ceea ce priveşte vestimentaţia. Dacă ne-am alege astfel modelele, cu siguranţă societatea ar fi structurată pe alte principii, cu mai mult gust şi bun-simţ”, a conchis designerul vestimentar. Astfel, este recomandat ca înainte de a pleca la cumpărături, să stabiliţi de acasă că mai bine cumpăraţi o haină mai scumpă, dar calitativă, decât mai multe, dar greşit alese, care vă vor scoate din decor!

* * *
„Politicianul trebuie să fie conservator atunci când vine vorba de ţinuta sa. Sunt de părere că trebuie să fie clasic, dând dovadă de acurateţe în linie”
- Cristina Nichita, designer vestimentar şi deputat

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei