Muncă mai serioasă, pe un salariu mai mare

default

Dimensiune font:

| 15-04-2017 06:00

Social-democrații cred cu ardoare în reușita planului de guvernare, fiind de părere că măsurile prevăzute în documentul aprobat de partid vor crește nivelul de trai în România. Mai mult, reprezentanții stângii sunt de părere că legea salarizării unitare va conduce la creșterea calității serviciilor pentru cetățeni

Parlamentarii social-democrați promovează în teritoriu măsurile luate de Cabinetul Grindeanu, cel mai de actualitate subiect fiind proiectul de lege privind salarizarea unitară din sectorul bugetar, măsură ce va ierarhiza în mod corect salariile din administrația publică locală, fapt care ar urma să conducă la creșterea calității serviciilor prestate pentru cetățeni. Pe acestă speță, președintele social-democraților botoșăneni este de părere că noua inițiativă va elimina „anomalia” în care primarul ales de cetățeni este mai prost plătit decât unii funcționari din subordine. „Legea salarizării unitare prevede o creștere treptată a salariilor din administrația publică locală, concomitent cu creșterea economică din următorii ani. În plus, sunt eliminate anomaliile în care un secretar sau un director din primărie avea venituri chiar de câteva ori mai mari decât ale primarului ales de cetățeni, ceea ce era profund incorect. În principiu, aceste modificări ar trebui să conducă la creșterea calității serviciilor pentru cetățeni”, a declarat Doina Federovici.

Citește și Vocea societăţii civile, prioritate pentru ministrul Dialogului Social


Vremea comparațiilor
Parlamentarul PSD a mai subliniat că această creștere și reașezare a salariilor din primării și consilii județene arată o direcție diametral opusă față de măsurile de austeritate aplicate de guvernarea PDL care a tăiat salariile cu 25% pentru toți salariații din sistemul bugetar și a limitat angajările pe locurile de muncă vacantate din sistemul administrativ, ceea ce a dus la scăderea calității serviciilor publice. „Acum toată lumea poate face comparația: ce s-a întâmplat în timpul guvernării PDL, când s-au tăiat salariile și locurile de muncă din administrație și ce se întâmplă acum în guvernarea PSD, în care salariile cresc și sunt reașezate în funcție de competență și de răspunderea fiecăruia”, a mai punctat Federovici.
Politicianul nu a răspuns și criticilor privind majorările de salarii din sistemul bugetar, în detrimentul celor din sectorul privat. „Când se vorbește despre bugetari se uită deseori faptul că din această categorie fac parte medicii, asistentele sau angajații ISU care salvează vieți omenești, dar și profesorii și învățătorii care îi educă pe copiii noștri. Ne dorim ca medicii buni să nu mai plece din țară și să avem un sistem de educație performant. Aici sunt cei mai mulți dintre bugetari și aici vor avea loc cele mai mari creșteri de salarii. În plus, nu trebuie uitată majorarea salariului minim de care au beneficiat și foarte mulți angajați din sectorul privat”, a explicat senatorul social-democrat.
Alina CALINIUC, Anca BURNICHE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei