Nichita: „Ideologiile sunt frumoase, dar nu ţin de foame”

default

Dimensiune font:

| 06-11-2014 06:00

Liderul PSD Iaşi a făcut apel la electoratul de dreapta să fie „pragmatic” * în acelaşi timp, a spus despre şeful liberalilor ieşeni că face o politică de stil egocentrist, egoist şi autist * în municipiu, PSD a pierdut la 2.300 de voturi alegerile prezidenţiale

Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Nichita, a prezentat ieri o scurtă analiză a rezultatele în primul tur al prezidenţialelor din punctul de vedere al social-democraţilor. El a susţinut că PSD a obţinut o „victore importantă şi categorică”. „Nu uitaţi că în 2012 am fost sacrificaţi de dragul USL, în sensul că am cedat funcţia de preşedinte la Consiliul Judeţean şi foarte multe primării”, a explicat Nichita.

Mediul rural - PSD 52%, ACL 23%

Liderul social-democrat a subliniat că, în mediul rural, PSD a obţinut un rezultat aproape dublu faţă de ACL. „În 93 de comune, PSD a obţinut o medie de 52% faţă de 23% cât a luat ACL. ACL a reuşit să câştige în 10 comune, deşi au 26 de primari PNL, primari cu foarte bune rezultate la alegeri locale”, a precizat Nichita. Potrivit acestuia, votul arată foarte clar că alegătorii sunt nemulţumiţi de PNL şi ruperea USL. „Aventurile politice ale PNL sunt sancţionate foarte dur”, a completat primarul, cu aluzie la alianţa făcută de liberali cu PDL, la câteva luni de la ruperea USL.

Nichita proclamă victoria PSD şi în municipiul Iaşi

Cu toată că în municipiul Iaşi scorul a fost în favoarea lui Klaus Iohannis (34%) în competiţia cu Victor Ponta (32%), Nichita a susţinut că PSD ar fi câştigătorul de facto. „Ne aşteptam la un scor strâns în municipiu. E de făcut aici o analiză foarte corectă şi pertinentă. Noi, PSD, am câştigat în faţa ieşenilor alegerile pentru că pe listele suplimentare sunt 25.000 de votanţi, care nu sunt ieşeni. Sunt din Suceava, Botoşani, Vaslui, Galaţi, de unde vreţi dvs. Ieşenii care au votat, dacă facem scorul, fără cele de pe listele suplimentare, ne duc la o victorie de 6-7% pentru PSD”, a spus Nichita. Calculul primarului e bazat pe ideea că studenţii care au votat pe listele suplimentare l-au preferat în special pe Iohannis. Liderul social-democrat a mai susţinut că este de datoria instituţiilor statului să verifice dacă sunt nereguli pe listele suplimentare.

Atac la Adomniţei

Vicepreşedintele PSD a lansat şi un atac la adresa co-preşedintele ACL Iaşi, Cristian Adomniţei. „E un rezultat foarte slab pentru un preşedinte de consiliu judeţean, care are fonduri în mână şi destule pârghii ca să conducă judeţul şi să obţină voturi. Acest rezultat este un dezastru pentru el. Este falimentul unui stil de a face politică, un stil egocentrist, egoist şi autist, centrat pe glorificarea propriei persoane. Un om care ignoră dialogul şi cu nevoile comunităţilor locale”, a menţionat Nichita. Preşedintele CJ Iaşi nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. În finalul pledoariei sale, social-democratul a încercat să transmită un mesaj votanţilor de dreapta. „Nu mai trebuie să ne lamentăm în clipa de faţă să ştii că eu am votat, cum se dau acum pe Facebook tot timpul, împotriva lui Ponta ca şi cum ar fi un titlu de glorie. Da, ai votat împotriva lui Ponta, dar te gândeşti la viitorul României? La viitorul Iaşului? La binele nostru? Sau o faci doar din teribilism? Numai cu sentimentalisme nu se poate face politică şi administraţie. E nevoie de oameni pragmatici. Votul este un drept, dar şi o responsabilitate”, a mai spus Nichita. El a adăugat că „ideologiile sunt frumoase, dar nu ţin de foame”.

 

„Haideţi să fim pragmatici, ideologiile sunt frumoase, de Dreapta, de Stânga, dar nu ţin de foame. Suntem într-o zonă săracă (...), suntem într-o regiune cu un şomaj destul de mare (...) avem nevoie de susţinerea guvernului şi a preşedintelui. E timpul să ne gândim efectiv că eu ca primar am nevoie de susţinerea preşedintelui, a unui guvern pentru a putea într-adevăr să mişcăm proiectele mari ale Iaşului” - Gheorghe Nichita, preşedinte PSD Iaşi

 

 

 

 

 


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

atentie moldoveni!

Nov 06, 2014

nu va lasati manipulati de basisti din acl care nu urmaresc decat dezmembrareea tarii sub conducerea neamtului,asta a batut palma pentru cateva voturi cu conducatorii extremistilor hienele laszlo tokes , szilagyi zsolt, si biro zsolt. oare asta vor moldovenii ?!!

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei