Nume grele puse „pe făraş” de PSD!

default

Dimensiune font:

| 15-07-2017 06:00

Pesediştii ieşeni au intrat în reorganizări, fiind înlăturaţi din poziţiile cheie ale partidului o bună parte dintre vechii parlamentari. Nu au scăpat de „epurare” nici acei membri care s-au poziţionat în afara liniei de partid la demiterea Cabinetului Grindeanu

Organizaţia Judeţeană a PSD Iaşi a intrat în „reorganizări” la scurt timp după ce membrii de partid şi-au dat arama pe faţă şi au arătat de ce parte se poziţionează în războiul Grindeanu-Dragnea. Astfel, odată instalat noul Cabinet Tudose, pesediştii ieşeni şi-au reîmpărţit vechile colegii uninominale, fiind puşi ca responsabili pentru acestea o parte din parlamentarii proaspăt instalaţi la Casa Poporului, acestora alăturându-li-se şi acei social-democraţi care au respectat linia de partid „pro Dragnea”.

Citește și Aşteaptă să fie scos din Primărie cu poliţia


Se pune umbra peste trei pesedişti
Având în vedere că social-democraţii folosesc pentru activitatea de partid vechile colegii uninominale gândite pentru alegerile parlamentare din anul 2008, modificările făcute în tabăra pesedistă sunt cel mai uşor de urmărit analizând cine şi de ce colegiu se mai ocupă.
În aceste condiţii, de Colegiul 1 (Ciorteşti, Comarna, Costuleni, Cozmeşti, Dolheşti, Golăeşti, Grozeşti, Moşna, Prisăcani, Răducăneni, Schitu Duca, Ţuţora şi Ungheni) urmează să se ocupe Maricel Popa, liderul interimar al PSD Iaşi şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Costel Pîntea, omul de bază al acestuia. De remarcat că a sărit din schemă consilierul judeţean Bogdan Cojocaru, cel care a lucrat alături de şeful judeţului până în campania de la parlamentare.


Colegiul 2 (Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Ciurea, Dobrovăţ, Grajduri, Holboca, Miroslava, Popricani, Probota, Tansa, ţibana, Ţibăneşti şi Voineşti) va rămâne în continuare în răspunderea lui Silviu Macovei şi a Oanei Miron, dispărând însă Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea, care avea şi el responsabilităţi politice în acestă zonă.


Colegiul 3 (Dagâţa, Drăguşeni, Horleşti, Ipatele, Mironeasa, Movileni, Popricani, Probota, Tansa, Ţibana, Ţibăneşti, Ţigănaşi, Voineşti) trece în gestiunea senatorului Victorel Lupu şi a consilierului judeţean Liviu Vornicu, fiind astfel bifată prima dispariţie majoră din cărţile PSD, fiind vorba despre fostul deputat Constantin Adăscăliţei.


Pe Colegiul 4 (Târgu Frumos, Balş, Belceşti, Cepleniţa, Costeşti, Cotnari, Cucuteni, Heleşteni, Ion Neculce, Ruginoasa şi Strunga) a fost numit senatorul Vasile Toma şi Oana Stavarache, fiind realizată cea de-a doua înlăturare importantă din aceste structuri, fiind vorba despre Sorin Lazăr. De remarcat faptul că fostul senator „s-a lipit” totuşi de o poziţie în PSD, fiind delegat de structurile de conducere ale partidului drept reprezentantul primarilor la Bucureşti. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că Oana Stavarache este „creaţia politică” a fostului parlamentar.


Colegiul 5 (Paşcani, Ciohorăni, Cristeşti, Lespezi, Miroslavoşti, Moţca, Tătăruşi, Valea Seacă, Vânători, Sireţel, Stolniceni Prăjescu, Hărmăneşti, Todireşti, Mogoşeşti Siret, Mirceşti şi Hălăuceşti) i-a revenit deputatului Vasile Axinte şi Adrianei Dondaş. Aici a fost făcută şi o schimbare majoră în structurile uninominale ale partidului, fiind dat la o parte fostul senator Florin Constantinescu. Deşi acesta şi-a arătat disponibilitatea de a se face „util” partidului în nenumărate şedinţe ale forurilor de conducere PSD, acesta nu şi-a mai găsit loc.


Repartizarea pe Colegiul 6 (Coarnele Caprei, Deleni, Fântânele, Plugari, Roşcani, Scobinţi, Şipote, Trifeşti, Vlădeni, Focuri şi Gropniţa) este o dovadă clară a faptului că prietenia dintre Maricel Popa şi Mihai Chirica fost ruptă iremediabil. Aici, odată cu încheierea alegerilor locale de anul trecut, cei doi pesedişti au făcut echipă pentru a-i scoate pe liber pe Cristian Stanciu şi pe Ovidiu Laicu, pe motiv de „trădare”. Odată reaşezate „taberele” în interiorul PSD, îi vedem readuşi în prim- plan pe Stanciu şi Laicu, ultimul fiind un veritabil contestatar al edilului renegat de PSD.


În Colegiul 7 (Podu Iloaiei, A.I. Cuza, Butea, Dumeşti, Erbiceni, Lungani, Mădârjac, Oţeleni, Popeşti, Răchiteni, Sineşti, Leţcani, Româneşti şi Valea Lupului) va gestiona activitatea politică tot Vasile Cîtea, aşa cum a fost şi în trecut, acesta fiind susţinut de omul său de bază, Constantin Ungureanu.
Şi responsabilitatea politică pe municipiul Iaşi a fost divizată, deputatului Camelia Gavrilă revenindu-i zona Gării, Copoul, Păcurariul şi Centru, exact acolo unde a pierdut alegerile în faţa lui Tudor Ciuhodaru, în anul 2008. Ultima schimbare majoră a fost înlăturarea fostului deputat Sorin Iacoban şi înlocuirea sa cu senatorul Adrian Pănescu, cel care va răspunde de cartierul Tătăraşi, în timp ce Tudor Ciohodaru va răspândi mesajul PSD în Nicolina şi Cug.

„New Entry” în aceste structuri este consilierul judeţean Marius Ostaficiuc, cel care se va ocupa de zonele Alexandru ce Bun, Dacia, Mircea cel Bătrân şi Galata, în timp ce consilierul local Paul Boişteanu va răspunde de Podu Roş şi Cantemir, fiind înlăturat de aici viceprimarul Gabriel Harabagiu.

Anca BURNICHE

* * *
Puşi pe liber:
Constantin Adăscăliţei (fost deputat)
Sorin Lazăr (fost senator)
Florin Constantinescu (fost senator)
Sorin Iacoban (fost deputat)
Gabriel Harabagiu (viceprimar)

* * *
Deciziile au fost luate în ultima şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean al PSD Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei