Orban coboară milităria din podul PNL

default

Dimensiune font:

| 02-06-2017 06:00

După Cristian Buşoi, a venit rândul lui Ludovic Orban să le vorbească peneliştilor ieşeni despre proiectele sale, cerându-le acestora votul de încredere la Congresul Naţional al partidului, programat pe data de 17 iunie. Cele mai ambiţioase ţeluri ale lui Orban vizează susţinerea lui Iohannis pentru un nou mandat în fruntea ţării şi instaurarea peneliştilor în fruntea Parlamentului şi a Guvernului. În ceea ce priveşte posibila intrare a tehnocratului-căpuşă Dacian Cioloş în partid, Orban susţine că acesta va avea doar calitatea de membru dacă va face acest pas, precizând că PNL are „mii de Cioloşi” care au muncit şi nu s-au bucurat de susţinerea pe care a avut-o fostul premier oportunist

Având în vedere că alegerile generale din PNL bat la uşă, prin teritoriu îşi fac simţită prezenţa cei trei candidaţi pentru şefia partidului, fiind vorba despre Cristian Buşoi, Ludovic Orban şi Viorel Cataramă. După ce primul liberal şi-a prezenta cu reţinere şi timiditate candidatura în faţa peneliştilor din Podu Roş, ieri a venit rândul lui Orban să vorbească despre viziunea sa de schimbare, promiţând că va da milităria din pod şi va reînvia partidul, care de ceva timp se află „în moarte clinică”. „Candidez la preşedinţia PNL cu obiectivul clar de a face din această formaţiune cea mai puternică forţă politică din România. Vreau ca PNL să aibă viziunea unei dezvoltări accelerate a ţării, pentru asigurarea unei creşteri economice solide, care să nu se bazeze doar pe creşterea artificială a ofertei prin majorarea salariilor, în special în sectorul public, care nu au bază în realitate, ci o creştere care să aibă ca fundament motoare de creşteri economice serioase cum sunt investiţiile, creşterea productivităţii, creşterea competitivităţii, creşterea exporturilor”, a declarat Orban. Mai mult, liberalul şi-a trasat clar şi ţintele politice pentru viitorii ani, având ca scop susţinerea primul om în stat. „Candidez cu obiective precise - câştigarea alegerilor prezidenţiale şi un nou mandat pentru preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, am şi obiectivul de câştiga alegerile locale şi parlamentare, cu scopul evident de a permite formarea guvernului de către PNL”, a punctat Ludovic Orban.

Citește și Campanie în toi la PNL


Perioada neagră e dreptei şi căpuşele partidului
În ceea ce priveşte perioadele de grele încercări ale partidului, Ludovic Orban face trimitere la vechiul USL, precizând că de atunci se trage declinul dreptei. „Constituirea USL de fapt a fost o greşeală ale cărei consecinţe le resimţim şi astăzi. USL practic a fost acea înţelegere care a permis readucerea la putere a unui partid care era profund discreditat, care nu avea credibilitate şi care nu avea la momentul constituirii USL-ului capacitatea de a depăşi 30% în sondaje. Să nu ne mai întoarcem în istorie, s-au văzut rezultatele. La putere a ajuns PSD, noi am fost în antecamera puterii chiar şi atunci când eram la Guvernare, iar cei care au câştigat au fost tot cei de la PSD”, declară Orban, precizând că liberalii au ieşit din alianţă cu imaginea foarte şifonată, lucru dovedit de sondaje.
La capitolul „aşa nu”, Ludovic Orban introduce şi perioada în care liderii dreptei îi făceau campanie lui Dacian Cioloş, propulsându-l pe acesta în preferinţele politice ale românilor, în timp ce din partea tehnocratului liberalii primeau indiferenţă şi sfidare. Astfel, întrebat dacă l-ar primi în partid pe fostul prim-ministru, Orban susţine că da, însă numai în calitatea de simplu membru. „Dacă vrea să vină în PNL este binevenit.(...) Cred însă că domnul Cioloş are nişte obligaţii morale faţă de PNL, pe care nu şi le-a onorat. Toate funcţiile pe care le-a obţinut de-a lungul carierei sale, Dacian Cioloş le-a obţinut fiind sprijinit de partidul ăsta Naţional Liberal, asta la care el strâmba din nas şi ne trimitea aşa mai departe... (...) Oricum în PNL sunt mii de Cioloşi, care nu au avut şansa ca partidul să îi sprijine şi cu toate astea au rămas în PNL, se bat în continuare pentru promovarea ideilor liberale şi vor ieşi la lumină din PNL atât timp cât voi fi eu preşedinte”, a conchis Orban, promiţând că oportuniştii „poleiţi cu tehnocraţie” nu vor mai putea suge din notorietatea partidului, şi aşa muribund, aşa cum a făcut Cioloş în campania de la parlamentare.
Alegerile naţionale din PNL împart activul de partid în trei tabere mari. Astfel, şi organizaţia din Podu Roş este divizată, Costel Alexe şi o parte din penelişti susţinându-l pe Ludovic Orban, Marius Bodea şi oamenii săi militând pentru Cristian Buşoi, în timp ce câţiva, în frunte cu Eduard Boz, şi-ar dori să-l vadă pe Cataramă preşedinte. Anca BURNICHE
* * *

Vreau să confer partidului caracter, o identitate politică foarte clară!”- Ludovic Orban, candidat la şefia PNL
* * *
În itinerariul său prin ţară, Ludovic Orban a vizitat şi Organizaţia PNL Botoşani.
* * *
Delegaţia ieşeană la Congresul Naţional al PNL va avea 134 de membri, 14 de drept, 120 de persoane viind nominalizate de Biroul Judeţean al filialei din Podu Roş. Deşi votul liberalilor pentru şefia partidului va fi secret, organizaţia le va face „o recomandare expresă” delegaţilor cu privire la candidatul pe care trebuie să îl susţină. Congresul Naţional al PNL este programat pentru data de 17 iunie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei