Pacea de la Botoşani

default

Dimensiune font:

| 11-07-2016 06:00

 Şeful judeţului Botoşani şi primarul municipiului mimează consensul politic. Rămâne însă de văzut cât timp va fi linişte între PSD şi PNL

După ce s-a vorbit mai bine de jumătate de an despre pace politică, a apărut şi prima dovadă că între PSD şi PNL poate fi vorba şi de colaborare, nu doar de şicane şi războaie. Astfel, drapelul alb între cele două formaţiuni politice „a fost arborat” după ce a avut loc întrevederea Comitetului de Dezvoltare Regională de la Piatra Neamţ, unde au participat atât social-democratul Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, cât şi liberalul Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani. Ca semn al bunei colaborări, în cadrul acestei întâlniri Macaleţi l-a propus pe Flutur să reprezinte municipiile din judeţ în forul regional. „Cu această ocazie salut opţiunea domnului preşedinte al CJ, domnul Costică Macaleţi, pentru nominalizarea pe care a făcut-o în ceea ce mă priveşte, pentru a face parte din consiliul director de acolo. Cred că e şi logică propunerea pentru că municipalităţile din judeţul Botoşani trebuiau reprezentate de municipiul Botoşani, că noi mai avem un singur municipiu, Dorohoi. La Suceava sunt mai multe municipii”, a declarat Cătălin Flutur.
Componenţa Comitetului de Dezvoltare Regională de la Piatra Neamţ s-a schimbat ca urmare a alegerilor locale din 5 iunie, când mulţi dintre foştii preşedinţi ai consiliilor judeţene din regiune au fost înlocuiţi.
Reamintim că „pacea politică la Botoşani” a fost o temă lansată de fostul primar al municipiului, Ovidiu Portariuc. Alina CLINIUC

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei