Patrimoniul cultural - element de identitate naţională în anul Centenarului

default

Dimensiune font:

| 22-03-2018 17:46

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

 

21 martie 2018

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Patrimoniul cultural - element de identitate naţională în anul Centenarului

Anul 2018, declarat Anul Patrimoniului European, ne îndeamnă să reflectăm asupra valorilor şi sensurilor culturii în definirea identităţii noastre şi să ne aplecăm cu mai mult interes asupra aspectelor de ordin cultural şi istoric ce ne caracterizează destinul naţional.

          În acest sens, Uniunea Europeană semnalează cu îngrijorare starea unor monumente culturale semnificative, importanţa acestora la nivel naţional şi universal, dar şi urgenţa promovării, protejării şi valorizării fragmentelor de cultură, artă, istorie ce aparţin patrimoniului european comun, a subliniat în Plenul Camere Deputaţiilor , prof. dr. Camelia GAVRILĂ

Declaraţia politică susţinută de deputatul ieşean se referă la „dubla dimensiune spirituală şi materială a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, în sens propriu, la nivel pragmatic, dar şi din punct de vedere simbolic, spiritual, acestea reprezentând o expresie a valorilor, a credinţelor şi tradiţiilor naţionale, pentru că, în esenţă, cultura şi valorile patrimoniale sunt fundamentul solid şi irevocabil al identităţii unui popor.”

„Patrimoniul cultural reprezintă o sinteză aproape perfectă a interferenţei demersului creativ al fiinţei umane cu ambientul natural, armonie susţinută prin trecerea timpului, probând permanenţa unor aspiraţii şi valori, inspirând generaţiile noi pentru continuarea proiectelor creative de dezvoltare umană şi de creştere implicita a  calităţii vieţii colective. Tot în acest sens, patrimoniul cultural este elementul primordial de legătură între trecut şi prezent, între  generaţiile vechi şi noi, amintind de aspiraţiile, jertfele, dar şi reuşitele unor lumi apuse, fiind în acelaşi timp şi deschidere a prezentului printr-un angajament natural şi firesc pentru conservare, preţuire, dar şi inovare sau dezvoltare.”

Esenţa unei culturi se regăseşte în patrimoniul cultural, se transpune sugestiv şi în elemente concrete, tangibile, reprezentate de monumentele istorice, statui, biserici, cetăţi, catedrala, sinagogi, muzee, forme artistice, elemente de arhitectură, repere ale civilizaţiei unui popor, ale unui neam, menite să păstreze vie amintirea unui eveniment, a unei personalităţi, a unui timp anume.

Deputatul PSD Camelia Gavrilă subliniază că programul de Guvernare al PSD acordă o atenţie deosebită domeniului cultural în abordarea complexă pe care o propune societăţii româneşti în orizontul anilor 2020-2025, preocuparea pentru valorificarea şi conservarea patrimoniului existent rezultând din faptul că, în general, cultura este considerată elementul definitoriu al identităţii naţionale.

În judeţul Iaşi, lista monumentelor istorice cuprinde un efectiv de 1630 de obiective, dintre care 828 sunt obiective arheologice, 703 monumente de arhitectură, 53 monumente de for public, iar 46 sunt monumente memoriale. Printre acestea, regăsim exemple de bune practici, de finalizare a lucrărilor de restaurare pentru monumente de referinţă: Palatul Culturii, care are valoare emblematică pentru Iasi, impresionantă împletire de stiluri arhitecturale - neogotic, romantic şi neobaroc,  Mănăstirea Golia, monument ridicat în secolul al XVI-lea, Teatrul Naţional, bijuterie artistică a arhitecţilor vienezi Fellner şi Helmer, sau Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Politicile culturale şi de sprijin al patrimoniului cultural trebuie susţinute printr-o bună colaborare a instituţiilor, o implicare activă, ce include şi efortul financiar, dar şi iniţiativa managerială. Consiliul Judeţean Iaşi, în parteneriat cu ministerele de resort, a demarat programe ce vizează reabilitarea unor monumente şi clădiri istorice integrate în patrimoniul naţional, precum: Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, restaurarea Muzeului „Vasile Pogor”  şi a Muzeului „Nicolae Gane”. Apreciem şi demersurile Primăriei Municipiului Iaşi pentru demararea proiectului de reabilitare a Mănăstirii Frumoasa din Iaşi.

Deputatul ieşean atrage atenţia, însă şi asupra  unei ”liste negre” a monumentelor din Iaşi care sunt deteriorare si aparent abandonate: Clădirea Filarmonicii, Ruinele Curţii Domneşti din Iasi, situl arheologic ”Cetatea geto-dacică de la Cotnari”/situl Cătălina,   Castelul Sturdza din Miclăuşeni, Palatul Cantacuzino Paşcanu, ridicat în jurul anilor 1640-1650 în Paşcani sau Conacul Rosetti – Catargiu din Răducăneni.

Paradoxal, ne prindem în Hora Unirii, în amintirea momentelor istorice din 1859 sau ale celor din anului 1918, în Piaţa Unirii,   lângă un edificiu aflat într-o stare gravă de deteriorare  Palatul Braunstein, deşi este o clădire valoroasă şi simbolică de la începutul secolului XX.

Cultura nu trebuie  să fie acoperită de pânze pentru a atenua degradarea şi indiferenţa, amânarea unor finanţări şi, de multe ori, ignorarea Iaşului. Valorificarea patrimoniului cultural prin reabilitarea monumentelor istorice poate aduce avantaje în plan cultural, economic, dar şi social, acestea pot fi incluse în trasee turistice, determinând inclusiv sporirea directă sau indirectă a  resurselor bugetare, a activităţilor sociale ce pot fi desfăşurate în clădirile refăcute. Cu siguranţă, un peisaj cultural bogat, bine valorificat şi plasat în lumină, duce la dezvoltarea turismului, a vieţii sociale în general.

În concluzie, în Anul Patrimoniului European iniţiativele Guvernului şi demersurile parlamentare trebuie să-şi îndrepte atenţia mai ales în direcţia monumentelor semnificative ce trebuie reabilitate, aceasta fiind nu doar o responsabilitate, ci şi o datorie morală, o dovadă de respect faţă de istorie, faţă de momentele emblematice din trecut, faţă de judeţul Iaşi de multe ori dezavantajat în alocările bugetare, pentru că, prin împletirea paginilor de istorie cu cele de artă şi cultură, intrăm în circuitul valorilor perene, salvate de eroziunea timpului şi a uitării.

 

Mai multe informaţii regăsiţi pe site-ul www.cameliagavrila.ro.

 

 BIROUL DE PRESĂ

Deputat PSD de Iaşi

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei