3PNL (Angelica Fador)

Dimensiune font:

PNL face opoziţie prin discursurile altora

| 05-02-2018 05:14

Opoziţie devine din ce în ce mai slabă, începând să se folosească, în războaiele pe carele duce cu coaliţia de guvernare PSD-ALDE, de vorbele altor actori ai scenei politice. O astfel de procedură aplică deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, care sare la gâtul pesediştilor, ajutându-se şi de ultimele declaraţii făcute de Corina Creţu. Concret, penelista pune accent pe ulrima declaraţie a comisarului european pentru politică regională, în care aceasta precizeaza că „România riscă pierderea unor fonduri importante”. Mai mult, Fădor a subliniat că o astfel de declaraţie confirmă analiza făcută de PNL, prezentată sub forma unui document intitulat „Cartea Neagră a guvernării: 2017 – Un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”, unul dintre capitole făcând referire la incapacitatea Executivului de atrage fonduri nerambursabile. „Guvernarea PSD-ALDE actuală nu este capabilă să implementeze măsuri reale pentru debirocratizare în domeniul fondurilor europene şi nu este aptă să proceseze şi să trimită cereri de rambursare la Bruxelles”, a spus Angelica Fădor, care a mai adăugat că programul de guvernare PSD conţinea 14 măsuri în domeniul fondurilor europene, majoritatea cu termen de asumare a realizării neprecizat, din acest total 11 fiind încă neîndeplinite. Raluca FILIP

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA
Pe scurt

00:00

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași – Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agro - industrială, (tip “ferm[ creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice – Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 379.562 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc – Valoare de piață lei – fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 306.153 2 – Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 78.300 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 54.527 Licitațiile vor avea loc în data de 08,15,22 și 29.06.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud.Iași, Complex de Birouri ”NH BUSINESS”, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA – pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar decshis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiunea de 10% etc.) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ANUNŢ Privind organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11, a selecţiei de oferte în vederea desemnării unor evaluatori în vederea efectuării rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei Subscrisa CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC OPEN SERVICE SA IAŞI, anunţă organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11 a selectie de oferte în vederea desemnării a 2 evaluatori (unul pentru evaluarea bunurilor imobile şi unul pentru evaluarea bunurilor mobile ale debitoarei) care să efectueze rapoartele de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei. Bunurile imobile constau în teren şi cladiri situate în Iaşi, Calea Chişinăului nr. 45 iar bunurile mobile constau în utilaje, autoturisme şi stoc de marfă (piese auto). Ofertele vor fi depuse în plic la sediul lichidatorului judiciar în Iaşi, str. A. Panu nr. 13-15 mezanin sau trimise prin fax la nr. 0232/211090 cel mai târziu până la data de 10.07.2018 ora 16. În ofertă se va menţiona onorariul solicitat de evaluator şi perioada de execuţie a lucrării. Desemnerea ofertei câştigătoare va avea loc la data de 11.07.2018 ora 11 la sediul lichidatorului. Criteriile de desemnare a ofertelor câştigătoare atât pentru evaluarea bunurilor imobile cât şi pentru evaluarea bunurilor mobile sunt: onorariul cel mai mic solicitat de evaluator – 20 de puncte maxim şi perioada ce mai scurtă de execuţie a lucrărilor – 10 puncte maxim. Lichidator Judiciar, Casa de Insolvenţă A&B SPRL.
ANUNȚ SELECȚIE FIRMĂ SPECIALIZATĂ ÎN SERVICIUL ARHIVISTIC Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iași, str. Zorilor nr. 11, jud. Iași, înregistrată în Registrul Societăţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în: Iași, Calea Chișinăului nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi sub nr. J22/108/2006, Cod de Identificare Fiscală 18291905, astfel desemnat prin Sentinţa Civilă nr. 62 din data de 30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 4062/99/2014 (format vechi: 285/2014) primește oferte, pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 20.08.2018, orele 13.00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 20.08.2018, orele 14.00. Plata se va face după valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente, modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului, a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale, precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr. 137/27.09.2013 și a art. 18 indice 4, din Legea nr. 138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc. ale societăţii falite S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în Iași, Calea Chișinăului, nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași – în cantitate de aproximativ 8 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmează a fi primite vor fi supuse atenţiei Comitetului Creditorilor debitoarei GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L. - in faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Comitetului Creditorilor. Relații suplimentare la tel./fax 0232/220777, mail: office.is@lrj.ro, www.lrj.ro.
Liviu Dragnea, notificat de 330 de ori
22/08/2018 00:00

* petiţia europarlamentarului ieşean Cătălin Ivan, privind excluderea PSD din Partidul Socialiştilor Europeni, a strans pană acum peste 300 de semnături * fiecare semnătură aduce o notificare in mailu ...

LIVETEXT Liviu Dragnea: Anul trecut, a fost o tentativă de a fi omorât / Au fost 4 străini, i-a plătit un om foarte celebru în lume
21/08/2018 22:10

 Liviu Dragnea iese public, la aproape două săptămani după protestele care au fost reprimate brutal prin interventia Jandarmeriei. Seful PSD participă la o emisiune la Antena 3.  Urmăreste LI ...

Darius Vâlcov vine cu NUCLEARA: acuzații INCENDIARE la adresa Laurei Codruța Kovesi
21/08/2018 13:15

Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Valcov, sustine că Laura Codruta Kovesi a ignorat eventuale ilegalităti comise de cei de la Digi pentru că are o relatie cu seful de marketing al postului. D ...

Plângere penală împotriva lui Dragnea pentru abuz în serviciu
21/08/2018 00:00

Deputatul PNL, Dan Vilceanu, a declarat ieri  că in cazul in care preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea nu convoacă sesiunea extraordinară, cerută de aleşii PNL, USR şi PMP, atunci l ...

 

Iaşul a pierdut preşedinţia Euroregiunii Siret – Prut – Nistru
17/08/2018 17:44

* „Partenerii de peste Prut au decis să renunţe la o cutumă stabilită incă de la fondarea AESPN, aceea ca Iaşul să deţină funcţia de preşedinte, şi au propus Prahovei să preia acest rol. Mari ...

Scandal politic de la Siret până la Nistru
16/08/2018 00:00

Zilele trecute, liderul social-democraţilor ieşeni, Maricel Popa, in calitate de membru al Asociaţia Euroregiunea Siret – Prut - Nistru (AESPN), dar şi in calitate de conducător al unei instituţii p ...

„Pluton de execuţie” pentru trei consilieri locali
15/08/2018 00:00

Consilierii locali PSD Paul Boişteanu, Mihail Pintilei şi Daniela Tăutu au ajuns in faţa „plutonului de execuţie”. Deranjaţi de atitudinea acestora din ultima perioadă, in cadrul Consiliului ...

Stagiul militar redevine obligatoriu . Ministrul Apărării:
14/08/2018 19:44

  Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat că despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu s-a discutat de mai multe ori la nivelul ministerului, insă nu şi la nivelul Guvernul ...

Ieşenii, chemaţi la urne!
14/08/2018 00:00

* in toamnă vom avea alegeri pentru funcţia de primar in trei comune şi un oraş din judeţul Iaşi * este vorba despre comunele Lungani, Dumeşti, Sireţel şi oraşul Targu Frumos * deşi localităţile in ...

Îmbătrânesc funcţionarii publici!
14/08/2018 00:00

* doar 3 din 100 de funcţionari publici au sub 30 ani, in timp ce procentul celor care au depăşit varsta de 50 de ani este de 41,7% * „Este important să analizăm, cat mai repede posibil, oportunită ...