PNL pune gaz pe foc în gâlceava de la Aeroport

default

Dimensiune font:

| 15-08-2017 04:30

Liderul liberal Marius Bodea nu consideră oportună ideea schimbării denumirii Aeroportului Internaţional Iaşi, susţinând că acest „brand” este încă actual * replica vine în urma propunerilor PMP şi PSD de redenumire a aerogării ieşene, respectiv, de organizare a unui concurs de soluţii în acest sens

În vreme ce consilierii judeţeni PSD propun organizarea unui concurs de soluţii în vederea unei denumiri pentru Aeroportul Internaţional Iaşi, deputatul PNL Marius Bodea, fost şef al acestei instituţii până în toamna anului trecut, susţine că nu este nevoie de aşa ceva. Mai mult, acesta susţine acum că singura „frână” în calea dezvoltării Aeroportului ar fi chiar preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa. „Nu numele aeroportului este problema şi nu a fost niciodată, dimpotrivă, brandul este încă unul bun. Problema sunt politicienii mărunţi ai zilelor noastre care, în lipsa unor proiecte sănătoase, stau cu carioca în mână şi colorează şi ei câte ceva. Ieşenii ce folosesc aeroportul nu vor ajunge mai uşor la acesta dacă i se va schimba numele, iar sălile de aşteptare nu vor deveni deodată mai încăpătoare dacă aeroportul se va numi peste noapte altfel. Nici platforma pentru aeronave nu se va prelungi ca prin minune, doar pentru ca aeroportul urmează sa primească un nume nou! Lăsaţi investiţiile sa curgă la aeroport şi vedeţi cum îl schimbaţi pe domnul Popa, singura mare problemă pe care o are aeroportul acum!”, a transmis ieri Marius Bodea, prin intermediul unui comunicat de presă. În opinia sa, Aeroportul Iaşi are nevoie de un nou drum de acces şi de mărirea capacităţii terminalelor. „Ritmul de dezvoltare pe care l-am imprimat cât am fost la conducerea Aeroportului a făcut să atingem în 2016 traficul estimat în 2024! Consiliul Judeţean şi Primăria trebuie să finanţeze, de urgenţă, realizarea unui nou drum de acces spre Aeroport pentru că actualul drum este depăşit şi riscăm să blocăm dezvoltarea sa dacă lucrurile vor continua aşa. Totodată, Consiliul Judeţean trebuie să deblocheze de urgenţă proiectul noului terminal şi a noilor facilităţi. Acest proiect ce l-am prezentat încă din vara lui 2016 şi are studiu de fezabilitate finalizat. Aşteptă doar sprijinul Consiliului Judeţean pentru a fi finanţat”, mai spune Bodea.

Cristian Stanciu, liderul grupului de consilieri judeţeni PSD

Se caută o denumire cu rezonanţă regională
Intervenţia deputatului liberal vine la doar o zi după ce consilierii judeţeni PSD, prin vocea liderului de grup Cristian Stanciu, au propus organizarea unui concurs de soluţii în vederea redenumirii Aeroportului, de asemenea, în urma unei iniţiative a PMP, care a avansat chiar numele de „Ferdinand I” pentru aerogara ieşeană. „Indiferent că place unora sau nu, Aeroportul Internaţional Iaşi va trebui la un moment dat să depăşească stadiul denumirii localităţii şi să reflecte anvergura regională a acestei investiţii. Aeroporturi de referinţă ale lumii, precum cele din Londra sau Barcelona, au denumiri personalizate, binecunoscute în circuitul aeronautic internaţional. Acelaşi lucru se întâmplă şi în ţară, la aeroporturile din Bucureşti, Timişoara sau Cluj, dar şi în zona Moldovei, la Bacău sau Suceava. De aceea, cred că o denumire pentru Aeroportul Iaşi, care să reflecte dimensiunea regională şi ideea de principală poartă de acces spre regiunea Moldovei, ar fi binevenită”, a replicat ieri Cristian Stanciu, liderul grupului consilierilor judeţeni PSD. În final, acesta îi readuce aminte lui Bodea că tot liberalii au fost cei care s-au opus, „total nejustificat” unei iniţiative similare venite din partea consilierilor judeţeni PSD, în 2014. „Dl Bodea, care a avut contribuţia sa la dezvoltarea acestui obiectiv, trebuie să înţeleagă faptul că tot ceea ce s-a făcut la Aeroport s-a reuşit prin voinţă şi consens politic, domnia sa fiind la acel moment un factor de execuţie, puterea de decizia aflându-se în altă parte, în speţă, la consiliul Judeţean Iaşi”, a concluzionat Cristian Stanciu. Dan CONSTANTINESCU

„Nu numele aeroportului este problema şi nu a fost niciodată, dimpotrivă, brandul este încă unul bun” - Marius Bodea, deputat PNL

* * *
„O denumire care să reflecte ideea de principală poartă de acces spre regiunea Moldovei, ar fi binevenită” - Cristian Stanciu, liderul grupului consilierilor judeţeni PSD


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei