Politician exclus din partid, repus în funcții de Tribunalul Suceava
Dimensiune font:
Derută la PSD Suceava după ce Tribunalul a anulat excluderea din partid și din funcția de consilier local a lui Cristian Boberschi, admițând o contestație formulată de el.
Instanța a decis ieri că fostul consilier trebuie repus în funcţie și că el este, prin urmare, încă membru al PSD, nefiind respectați pașii legali prin care acesta ar fi trebuit să fie exclus din partid.
În luna ianuarie, Organizaţia Municipală Suceava a PSD Suceava, condusă interimar de Dan Ioan Cuşnir, a decis ridicarea sprijinului politic pentru Cristian Boberschi pe motiv că nu s-ar fi implicat destul în campania electorală din toamnă, dar și pentru că ar fi votat împotriva intereselor partidului atunci când s-au numit prin vot secret viceprimarii Sucevei. Asta deoarece PNL l-a propus ca membru în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea Transport Public Local.
„Din graba interimarului de a se detașa de oamenii care nu îi convin în partid, Dan Ioan Cușnir a sărit pașii legali prin care un membru poate fi exclus. Cușnir trebuia să urmeze pașii din statut și să aibă măcar o probă concretă, nu cum scrie într-un proces verbal al comitetului interimar «,există suspiciuni că ...»”, ne-a declarat Cristian Boberschi. Decizia Tribunalului nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 30 de zile.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau