Prefectura resuscitează Consiliul Local de la Tansa
Dimensiune font:
Plenul CL a avut prima şi ultima şedinţă din acest an
Consilierii locali din comuna ieşeană Tansa au acceptat să se întâlnească în prima şi ultima şedinţă din acest an, pentru a aproba cele mai importante proiecte ale comunei. „Am reuşit să-i convingem pe toţi consilierii locali din Tansa să se întâlnească într-o şedinţă ,înainte ca instanţa să se pronunţe cu privire la procesul de dizolvare al Consiliului Local (CL)”, a declarat Dan Cârlan, prefectul judeţului Iaşi. Potrivit acestuia, întrunirea a avut ca scop înlăturarea blocajului de la nivelul comunei, dat fiind că în acest an nu s-a aprobat niciun proiect de hotărâre. „Cea mai importantă hotărâre este adoptarea bugetului pentru anul 2014, act normativ care va permite plata drepturilor salariale restante către cadrele didactice din comună şi a drepturilor pe care guvernul le acordă tot astăzi (ieri, n.r.) prin Ordonanţă de Urgenţă, anticipat, din drepturilor cuvenite în anul 2015 în urma hotărârilor judecătoreşti”, a conchis prefectul Cârlan. În comuna Tansa, de la începutul anului, plenul CL nu a putut aproba niciun proiect de hotărâre, deoarece şase consilieri, dintr-un număr de 11, au hotărât să nu se prezinte la şedinţele ordinare, ducând astfel la o dizolvare de facto a consiliului.
Schimbare de strategie
Şedinţa CL de la Tansa a venit şi cu un element surpriză. „După ce timp de 11 luni consilierii au solicitat dizolvarea consiliului, în cel de-al 12 ceas s-a decis ca totuşi să se continue în acelaşi format”, a declarat Daniel Voinescu , primarul comunei Tansa. Potrivit acestuia, până pe data de 9 ianuarie, când va avea loc primul termen al procesului, la instanţă se va depune o înştiinţare prin care să se arate că a avut loc o şedinţă a plenului, aceasta fiind însoţită de hotărârile aprobate în întrunirea de ieri.
„După ce timp de 11 luni consilierii au solicitat dizolvarea consiliului, în cel de-al 12 ceas s-a decis ca totuşi să se continue în acelaşi format”, a declarat Daniel Voinescu , primarul comunei Tansa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau