Prima reacţie a PSD Iaşi în scandalul primarului-spion
Dimensiune font:
Într-un prim punct de vedere oficial lansat după izbucnirea scandalului ce-l are în prim plan pe primarul de Iaşi Gheorghe Nichita, filiala judeţeană a PSD lansează un apel la „înţelepciune şi echilibru” către politicienii locali.
„Ne exprimăm convingerea că nu se vor mai repeta derapajele grave şi declaraţiile gratuite făcute de copreşedintele PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, care a politizat în mod aberant o dramă sentimentală şi a lansat acuzaţii lipsite de orice fundament la adresa PSD. În prezent, nu există nicio acuzaţie oficială privind săvârşirea unor acte de corupţie la primăria municipiului Iaşi”, arată un comunicat semnat de Cristian Stanciu, vicepreşedinte al PSD Iaşi şi lider al grupului de consilieri judeţeni al formaţiunii. Acesta face referire la recentele declaraţii ale liderului PNL Iaşi Cristian Adomniţei, potrivit cărora PSD ar fi creat „un sistem mafiot” la Iaşi, considerate „pure invenţii denigratoare, pentru care ar trebui să-şi ceară scuze public faţă de fiecare membru al PSD Iaşi pe care l-a jignit în mod gratuit”.
„Nu putem fi de acord ca în locul magistraţilor să dea verdicte Cristian Adomniţei şi PNL, şi să condamne în bloc oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte. Singura în măsură să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia unui om este instanţa de judecată, căreia i se supune inclusiv primarul municipiului Iaşi. Îi reamintim că fostul său şef de partid, Relu Fenechiu, acelaşi om care l-a creat pe dl. Adomniţei ca politician, a fost până în clipa ultimei sentinţe judecătoreşti ministru în funcţie, vicepreşedinte al PNL şi preşedinte al PNL Iaşi”, mai arată comunicatul PSD Iaşi.
Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau