Prima şedinţă a noului BPJ al PSD Iaşi
Dimensiune font:
Noul Birou Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Iaşi s-a întrunit ieri, 19 noiembrie, în prima şedinţă a acestui for de la validarea sa. Social-democraţii au discutat despre noul cod de integritate al partidului şi au stabilit ca până pe data de 10 decembrie să fie depuse toate dosarele de candidaturi pentru alegerile locale de la anul. De asemenea, vicepreşedintele PSD Iaşi, Cristian Stanciu, le-a solicitat social-democraţilor să-l excludă pe Gheorghe Nichita din partid. „Am propus excluderea domnului Nichita din partid, însă procedurile statutare prevăd trimiterea propunerii către Comisia de integritate şi etică a partidului”, a declarat Stanciu, precizând că ideea sa a fost îmbrăţişată de toţi membri BPJ. În acestă şedinţă a fost desemnat şi un nou purtător de cuvânt al partidului, fiind vorba despre consilierul judeţean Mihaela Ivancia, urmând ca Departamentul de comunicare să fie gestionat de Dan Doboş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau