Primar PNL, reținut de procurori: A dat mici și bere pentru voturi
Dimensiune font:
Gheorghe Perieţeanu, primarul comunei Icoana, candidat pentru un nou mandat, a fost reţinut pentru 24 de ore, joi seara, fiind acuzat, potrivit unor surse, că a împărţit bonuri pentru mici şi bere în schimbul voturilor, sâmbătă, la ziua localităţii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt a confirmat, pentru MEDIAFAX că, joi seara, Gheorghe Perieţeanu a fost adus în arestul poliţiei, el fiind reţinut pentru 24 de ore, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. Primarul din Icoana este acuzat de coruperea alegătorilor. El va fi prezentat, vineri, judecătorilor cu propunerea emiterii unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit mediafax, Perieţeanu este acuzat că, sâmbătă, cu ocazia zilei localităţii, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, le-a împărţit locuitorilor comunei bonuri în schimbul cărora aceştia puteau să primească mici şi bere, anchetatorii considerând acest gest al candidatului PNL drept mită electorală Gheorghe Perieţeanu se află la al şaselea mandat de primar, iar în această primăvară a trecut la PNL după ce a pierdut sprijinul politic al PSD.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau