Primii liberali aruncaţi în focul alegerilor EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 27-01-2016 04:50

Conducerea PNL a validat primii 46 de candidaţi meniţi să intre în lupta pentru un loc de primar în comunele judeţului Iaşi. Dintre aceştia, 29 de liberali sunt deja în funcţie, iar pentru alte 17 comune păstorite în prezent de social-democraţi au fost nominalizaţi „potenţialii edili” 

Întrecuţi numeric de social-democraţii din judeţul Iaşi, liberalii s-au adunat în şedinţă de partid şi au trecut la validarea primilor candidaţi ai dreptei care vor fi aruncaţi în lupta alegerilor locale. Procesul s-a desfăşurat sub privirile şi îndrumarea celor doi co-preşedinţi ai partidului, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, prezenţi în inima Moldovei la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a se prinde în hora Unirii şi pentru a da startul oficial al precampaniei pentru alegerile ce vor avea loc pe data de 5 iunie.

Citeşte şi Bucureştiul vrea să ne fure Unirea EXCLUSIV


47 dintr-o lovitură

Având în vedere că şansele liberalilor de a schimba legile electorale astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi sunt aproape nule, liderii PNL vor să exploateze la maximum resursele de personal din partid. Aşa se face că în cea mai mare parte, PNL propune pentru alegeri primari care sunt astăzi în plin mandat. „Am încredere în primarii noştri, mai ales în condiţiile regretatei OUG 55. Să renunţi la tentaţiile ce le-au fost oferite de dragul comunităţii şi al devotamentului faţă de partid e un fapt firesc în alte state, mai puţin, poate la noi. Ştiu cu câtă hotărâre şi dorinţă abordează primarii liberali fiecare proiect. Sunt oameni care chiar se implică în comunitatea din care fac parte şi pe care vor să o dezvolte”, explică deputatul Costel Alexe, co-preşedintele PNL Iaşi.


Mergând pe ideea revalidării mandatelor, din cei 46 de candidaţi care au primit avizul şefilor de partid, 29 sunt actuali primari. Depăşiţi numeric de social-democraţi, aleşii locali ai dreptei nu se lasă intimidaţi şi intră în campanie purtaţi de gândul că pot câştiga. „Eu zic că nu-i atât de adevărată ideea vehiculată în spaţiul public, potrivit căreia primarul în funcţie este avantajat, ceea ce ar duce neapărat la pierderea alegerilor în teritoriu. Cred că un primar nu va fi ales dacă nu a făcut nimic pentru comunitatea lui. În comune, politica nu se face ca la Bucureşti, unde omul este ales pentru culoarea politică. Aici omul te votează dacă are asfalt, dacă are canalizare şi apă, iar copiii au unde învăţa”, declară Benone Moruzi, primar al comunei Aroneanu, validat în funcţie din anul 2008.


Deşi pe liberali i-ar avantaja organizarea alegerilor în două tururi, există primari în tabăra dreptei care susţin că un ales local iubit de comunitate va fi votat din primul tur. „Este o realitate că PSD este avantajat în judeţ dacă primarii sunt aleşi dintr-un singur tur, motiv pentru care şi eu mi-aş dori să se revină la prevederile legislative anterioare (organizarea alegerilor în două tururi- n.r.) pentru că se presupune că este mai legitim. Cu toate acestea, eu am ieşit primar de fiecare dată din primul tur, ceea ce mă determină să cred că în unele comune, unde oamenii sunt hotărâţi, nu îşi vor schimba părerea de la un tur al alegerilor la altul”, declară Vasile Buzatu, primarul comunei Todireşti. În ceea ce priveşte şansele PNL de a-i bate pe social-democraţi la alegerile din acest an, liberalul este mult mai rezervat. „Având în vedere că în judeţul Iaşi primarii PSD depăşesc numeric toate partidele, e greu de presupus că poţi scoate un număr mai mare la alegerile din iunie. Cred totuşi că bătălia mare se va da pentru oraşe, nu pentru comune!”, conchide Buzatu.

Citeşte şi Tehnocraţii lui Cioloş instaurează cenzura EXCLUSIV


Traseiştii, strânşi cu uşa „de greii politicii”
O altă discuţie care face obiectul dezbaterilor în interiorul PNL îi vizează pe dezertorii din partid, care au plecat în alte tabere, pentru bani. Având în vedere că mai mulţi aleşi locali şi-au manifestat interesul de a se întoarce însă în PNL, liderii de la judeţ ai dreptei au mutat responsabilitatea traseiştilor în curtea membrilor Ligii Aleşilor Locali, care trebuie să hotărască dacă sunt de acord cu întoarcerea fiilor rătăcitori. Se pare totuşi că preşedintele acestei for este îngăduitor cu foştii colegi de partid, fiind dispus să le mai acorde o şansă.

„Având în vedere contextul în care au plecat, fiind ademeniţi cu bani, pentru a-şi duce la bun sfârşit proiecte esenţiale pentru comunităţi, nu văd de ce nu i-am primi înapoi. Au fost făcute presiuni foarte mari asupra acestora, iar astăzi cei mai mulţi nu se regăsesc în noile formaţiuni spre care au plecat, motiv pentru care vor să se întoarcă”, explică Moruzi, preşedintele Ligii Aleşilor Locali PNL, lăsând să se înţeleagă că dezertorii mai au o şansă în PNL. Mai mult, acesta susţine că încrederea în foştii colegi de partid nu s-a ştirbit, fiind conştient că mulţi dintre aceştia au plecat din dorinţa de a obţine finanţări.

Citeşte şi „Ateii lui Cioloş” au condamnat Moldova


Valeriu Enciu, îşi încearcă din nou norocul


În lista liberalilor pentru alegerile locale, se regăseşte şi Valeriu Enciu, validat în anul 2012 ca primar al comunei Cozmeşti. Este interesant că liderii dreptei au curaj să mizeze pe acelaşi om, având în vedere că aici a fost dizolvat Consiliul Local, după un an de boicot politic, timp în care dezvoltarea comunei şi administrarea acesteia fost îngheţată definitiv. Ironia sorţii face ca Enciu să-i considere vinovaţi de blocajul administrativ pe consilierii locali PDL şi PP, care ar fi făcut presiuni asupra întregului Executiv să boicoteze plenurile convocate. Este adevărat că în momentul de faţă liberalul este liniştit că pedeliştii nu mai pot bloca activitatea consiliului, că doar au „fuzionat” şi convieţuiesc sub aceeaşi siglă. Rămâne însă de văzut dacă acest lucru se adevereşte şi după alegerile din iunie. Anca BURNICHE

* * *
Noutăţile PNL: Constantin Fotea- Hârlău, Marius Pintilie- Paşcani, Costel Artenie- Moţca, Ilie Budeanu- Vânători, Mircea Ciobanu- Cristeşti, Constantin Panţiru-Focuri, Mihai Lungu- Voineşti, Gheorghe Moloman- Fântânele, Enea Neculai-Stolniceni Prăjescu, Ovidiu Pricope- Bălţaţi, Ioan Radu- Valea Seacă, Rodica Popa- Mogoşeşti, Ion Tănase- Popricani, Mihai Turcuman- Roşcani, Constantin Zamisnicu- Probota

* * *
Lista integrală a candidaţilor PNL poate fi accesată pe www.ziarulevenimentul.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei