Primul afiş, primele promisiuni oficiale FOTO

default

Dimensiune font:

| 12-11-2016 05:37

Startul campaniei a fost marcat diferit în politica bahluiană * în timp ce liberalii s-au adunat cu mic cu mare pentru a lipi primul afiş electoral, social-democraţii au intrat în şedinţă, pentru a bate în cuie ultimele aspecte ce ţin de „bătălia pentru Parlament” * deşi au avut abordări diferite, atât peneliştii cât şi pesediştii speră să ajungă la guvernare

 

Ieri, 11 noiembrie, a fost prima zi oficială de campanie pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc pe data de 11 decembrie. Aşa cum era de aşteptat, politicienii ieşeni nu au ratat ocazia de a se prezenta electoratului încă din prima zi, liberalii fiind cei care au dat startul lipitului de afişe. Astfel, chiriaşii din Podu Roş s-au strâns cu mic, cu mare şi au mers în cartierul Alexandru cel Bun pentru a pune primul afiş şi a promite, în faţa comunităţii că vor face treabă dacă vor ajunge la putere. „Împreună cu echipa PNL vom face şi Iaşul să fie parte în decizia de la Bucureşti. Programele şi proiectele Iaşului trebuie să meargă înainte, împreună cu România înainte. Nu un om va trage Iaşul spre Bucureşti şi spre Europa, ci întreaga echipa a PNL”, a declarat Iulia Scântei, cea care deschide lista pentru Senat propusă de liberali.

Şi Marius Bodea, cel ce deschide lista dreptei ieşene pentru Camera Deputaţilor, se declară încrezător în echipă şi în propriile forţe, militând pentru curăţarea şi profesionalizarea clasei politice. „Plec în acestă campanie cu gândul că Parlamentul trebuie să înceapă să fie format din profesionişti, fiecare dintre noi cei care vrem să mergem acolo trebuie să demonstrăm în primul rând ce am făcut până atunci şi să activăm în domeniul în care ne pricepem cel mai bine. Eu merg în Parlament să mă ocup de autostrada Iaşi - Târgu Mureş şi voi împinge acest proiect care stă de atâţia ani blocat, demonstrând tuturor că, aşa cum la Aeroport s-a putut face un lucru mare, şi acest proiect al autostrăzii poate fi împlinit”, a declarat Bodea.

Întrunirile de partid iau locul afişelor

Dacă liberalii au serbat începerea campanie ieşind cu toţii la lipit primul afiş, social-democraţii au organizat o întâlnire a candidaţilor cu primarilor din judeţ. „A avut loc ultima şedinţă dinaintea acţiunilor de campaniei. Probabil că s-a observat la noi lipsa unui festivism feroce care să transforme un lucru serios pentru ţară într-o luptă pentru imagine. (...) Candidaţii noştri au fost aleşi plecând de la patru principii: oameni profesionişti, oameni care au făcut carieră, oameni care îşi iubesc ţara şi oameni care îşi respectă comunitatea”, a declarat Mihai Chirica, şeful social-democraţilor ieşeni.

Astfel, pesediştii deschid listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor cu doi reprezentanţi ai sistemului de învăţământ, fiind vorba despre Camelia Gavrilă şi Adrian Pănescu, ambii urmând să-şi canalizeze atenţia asupra măsurilor care vizează consolidarea educaţiei în România.

În perioada campaniei electorale, social-democraţii îşi propun să se axeze pe dezbateri care vizează domenii precum educaţie, sănătate, infrastructură şi consolidarea credibilităţii politice. Anca BURNICHE

 

 

Ne dorim să scoatem un procent în apropierea lui 50%”- Mihai Chirica, preşedintele PSD Iaşi

 

Ne dorim să obţinem 35%, ceea ce înseamnă 2 senatori şi 5 deputaţi”- Teofil Bălteanu, preşedintele PNL Iaşi

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei