PSD, atac la guvernator

default

Dimensiune font:

| 30-03-2018 08:06

  * România se află pe punctul de a pierde cea mai importantă realizare de după criză – stabilitatea macroeconomică

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost audiat ieri în Comisia Economică a Senatului. Acesta a trebuit să dea socoteală cu privire la rata ridicată a inflaţiei de 4,72% din luna februarie, cea mai ridicată din iunie 2013 încoace.

În cadrul comisiei senatoriale, Isărescu a afirmat că majorarea ratei de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an a fost impusă de creşterea inflaţiei. Aceasta va avea un impact major în principal asupra creşterii dobânzilor la creditele acordate în moneda naţională şi a posibilităţilor de finanţare în perioada următoare. Mugur Isărescu a subliniat că România a înregistrat cea mai mare inflaţie dintre ţările din regiune şi este singura care nu s-a încadrat în ţintele de depreciere stabilite de banca naţională. Responsabilitatea pentru acest lucru o poartă majorarea preţurilor la produsele de consum ca urmare a creşterii salariilor şi a deficitului bugetar.

La această audiere, reprezentanţii PSD care au făcut convocarea au lipsit, fiind acuzaţi că îl sabotează pe guvernatorul BNR. Într-un răspuns ambiguu, Liviu Dragnea a declarat că Mugur Isărescu i-a răspuns la scrisoarea trimisă de el, dar nu a apucat să o citească. Cât priveşte senatorii PSD, şeful partidului a afirmat că aceştia nu îi boicotează pe Mugur Isărescu: „Or fi avut vreun motiv. Ce boicot? Nu boicotăm BNR. O sprijinim de 28 de ani. Înţeleg că e stabilitate că e acelaşi guvernator, dar aleşii PSD nevăzând răspunsul la scrisoare şi neştiind intenţia BNR de a face parte dintr-un program de sprijin nu au avut încredere”.

În replică, Florin Câţu (PNL), şeful Comisiei economice a Senatului, a precizat că, în fond, parlamentarii PSD vor să îl provoace pe Mugur Isărescu. Ei îi trimit tot felul de convocări pentru ca mai apoi să afirme că guvernatorul se ascunde şi nu vrea să răspundă. Acum, când chiar a venit, au fost surprinşi şi nu erau de faţă.

Prezenţa lui Mugur Isărescu în Parlament şi aluziile PSD că îşi pierde încrederea în acesta nu sunt întâmplătoare. Nu crede nimeni în intenţiile PSD de schimbare a guvernatorului BNR, deşi un asemenea scenariu nu este total nerealist...

Recent, au fost date publicităţii datele statistice pentru luna februarie cu privire la exerciţiul bugetar, iar rezultatele sunt dea dreptul catastrofale. După introducerea „revoluţiei fiscale”, încasările bugetare s-au prăbuşit, în timp ce cheltuielile au atins cote şi mai ridicate ca urmare a creşterilor salariale.

Sentimentul care domneşte cel mai probabil acum în rândul guvernanţilor este panica. Ei nu vor să recunoască faptul că programul de guvernare a fost greşit, că au fost promise prea multe majorări salariale şi reduceri de taxe bugetare pentru o încadrare realistă în deficitul de 3% necesar. Şi atunci, au început să caute ţapi ispăşitori. Miercuri, Viorica Dăncilă a schimbat trei secretari de stat din Ministerul Economiei şi conducerea ANAF. Ei au fost consideraţi responsabili pentru faptul că nu au reuşit să aducă suficiente încasări la buget. A mai fost pregătită şi responsabilitatea lui Mugur Isărescu, ştiute fiind opţiunile acestuia în favoarea austerităţii bugetare. Ori, pentru Liviu Dragnea va fi uşor să spună că nu a reuşit să îşi îndeplinească obiectivele bugetare, fiind sabotat de Mugur Isăreascu şi de BNR. Partea cea mai proastă este că România se află pe punctul de a pierde cea mai importantă realizare de după criză – stabilitatea macroeconomică. Şi asta tocmai atunci când ar trebui începute serios eforturile de aderare la moneda euro. Daniel-Valeriu BOBOC

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei