PSD s-a ţinut de cuvânt şi l-a boicotat pe Flutur
Dimensiune font:
Consilierii social-democraţi nu au venit la şedinţa ordinară de ieri, 30 iunie, unde s-au pus spre dezbatere proiectele restanţă „moştenite” de la Ovidiu Portariuc şi care au o importanţă deosebită pentru comunitatea locală
PSD a anunţat printr-un comunicat că nu se va prezenta la dezbaterile din şedinţa ordinară a Consiliului Local, cu toate că proiectele nu sunt ale noii administraţii conduse de Cătălin Flutur.
Lipsa cvorumului la Consiliul Local a dus la blocarea proiectului, şi aşa întârziat, de înfiinţare a noii direcţii pentru administrarea Parcului Cornişa. De asemenea, s-a blocat şi contractarea creditului de 12 milioane lei negociat de administraţia Portariuc pentru cofinanţarea lucrărilor la Cornişa. Totodată, boicotul consilierilor PSD duce la menţinerea problemei deşeurilor în judeţ, firmele din afara municipiului nefiind încă primite să depoziteze temporar gunoaiele pe rampa municipală.
Noul primar Cătălin Flutur a declarat că a discutat cu reprezentanţii PSD despre şedinţa de CL şi că aceştia nu au spus absolut nimic despre boicot, cel puţin nu până la comunicatul de presă al social-democraţilor. „Se vor prezenta că dacă nu vin de trei ori se vor face din nou alegeri. Vom stabili data, când îşi doresc, cum îşi doresc. Probabil face parte din pacea politică”, a declarat, ironic, Flutur. Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau