RĂZBOI în toată regula! Legea pentru declasificarea deciziei CSAT și cea despre închisoarea la domiciliu, ATACATE la CCR

default

Dimensiune font:

| 16-11-2018 19:23

Liberalii vor ataca la CCR legea care prevede declasificarea Hotărârii CSAT nr. 17/2005, precum și legea potrivit căreia executarea pedepselor la domiciliu poate fi realizată doar în cazul condamnărilor de maxim un an, cu excepția faptelor comise cu violență, a anunțat liderul PNL, Ludovic Orban, scrie Mediafax.

„O lege care este extrem de gravă, care îi vizează tot pe cei care au fost condamnați, în special pentru fapte de corupție, este legea, eu i-am spus amnezia provoacă amnistia. Este o lege care desecretizează decizia CSAT-ului din 2005 privitoare la stabilirea corupției ca o amenințare la adresa siguranței naționale și nu numai a acestei hotărâri a CSAT ci a tuturor actelor și documentelor subsecvente care au fost realizate în baza acestei decizii a CSAT. De ce am spus ca este legea amnezia provoacă amnistia? Pentru că domnul Tăriceanu care susține alături de Dragnea această lege probabil este amnezic, a uitat că în 2005 era premier și era vicepreședinte al CSAT și că el a aprobat această hotărârea a CSAT in calitate de vicepreședinte al acestui organism. Acum vrea să o desecretizeze după ce tot el a făcut parte din CSAT-ul care a adoptat-o și care a considerat această decizie ca fiind secretă”, a afirmat Ludovic Orban într-o conferință de presă susținută, vineri, la Arad.


 

Liderul PNL a punctat că dacă legea va fi adoptată, atunci vor exista multe cereri de revizuire făcute de oameni care au fost condamnați pentru fapte de corupție în încercarea de a scăpa de consecințele faptelor lor.

„Evident, și asta-i făcută cu ce scop? Ca orice persoană care a fost condamnată de la emiterea acestei decizii, deci din 2005, să poată să apeleze la calea extraordinară de atac, la cerere de revizuire, în cazul în care dintre toate documentele care o să fie făcute publice, găsește vreun document de care să se lege. Știți, cererea de revizuire se face atunci când apare un document, de exemplu, nou care să poată să fie relevant pentru cercetarea judecătorească. Practic, se va da frâu liber la foarte multe cereri de revizuire care să fie făcute de oameni care au fost condamnați pentru fapte de corupție și care să încerce să scape de consecințele faptelor lor.”, a completat Orban.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, legea care prevede declasificarea Hotărârii CSAT nr. 17/2005 și că sunt supuse revizuirii sentințele în care au fost administrate „probe prin mijloace tehnice speciale” în perioada de existență a documentelor izvorâte din hotărârea care face obiectul legii. Camera Deputaților este for decizional pe acest proiect care vizează și desecretizarea tututor protocoalelor încheiate de SRI cu instituții din sistemul judiciar.

De asemenea, Ludovic Orban a anunțat că va ataca la CCR și legea privind închisoarea la domiciliu.

„Săptămâna aceasta, majoritatea a mai adoptat câteva acte normative. Așa-zisul act normativ – pușcăria în sufragerie, adică posibilitatea ca pentru pedepse de până la 5 ani de zile cei care sunt condamnați să nu mai trebuiască să-și ispășească pedeapsa în închisori, în sisteme publice de detenție ci să poată să facă pușcărie acasă. Adică, Dragnea dacă primește 3 ani și jumătate de închisoare pentru infracțiunea comisă, că a luat din banii asistaților sociali din Teleorman ca să-și plătească doi angajați ai PSD la Teleorman, deci are posibilitatea sa-și ispășească pedeapsa în sufragerie. (...) Este de neacceptat, este inadmisibil și evident, PNL va ataca această lege idioată la CCR”, a mai spus Ludovic Orban.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, un proiect de lege potrivit căruia executarea pedepselor la domiciliu se poate realiza doar în cazul condamnărilor de maxim un an, cu excepția faptelor comise cu violență, iar condamnații primesc dreptul să participe la înmormântarea rudelor.

Orban a mai anunțat și că liberalii vor ataca la CCR legea de aprobare a OUG 92, care instituie „în plus față de legile justiției, posibilitatea ca ministrul justiţiei să fie singurul actor care să sesizeze Inspecţia Judiciară”.

„Vom ataca săptămâna viitoare la CCR și legea de aprobare a OUG 92. OUG 92, dacă țineți minte, este ordonanța care a fost dată de Guvern la propunerea lui Toader, vezi Doamne, cu acordul Comisiei de la Veneția. Așa a mințit toată opinia publică. Prin OUG 92 se instituie, practic, în plus față de legile justiției posibilitatea ca ministrul justiţiei să fie singurul actor care să sesizeze Inspecţia Judiciară. Adică ce se instituie? Un control politic suplimentar din partea Guvernului, prin ministrul justiţiei, asupra magistraţilor, asupra procurorilor. Dacă cumva vreu procuror se apucă să ancheteze vreun ministru din cabinet sau vreun potentat al zilei, oricând ministrul justiției poate să-l trimită la Inspecția Judiciară astfel încât să-i închidă gura sau să-l împiedice să deruleze dosarul.” a afirmat Ludovic Orban.

 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea OUG 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. Judecătorii şi procurorii vor putea fi eliberaţi din funcţie în cazul neîndeplinirii „condiţiei privind buna reputație”. Astfel, proiectul merge la Senat, for decizional în acest caz. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei