Războiul apei se duce politic

default

Dimensiune font:

| 07-04-2015 06:00

Revolta de la Paşcani pe tema apei poate fi soluţionată pe criterii politice. După ce parlamentarii ieşeni Neculai Răţoi şi Florin Constantinescu au fost acuzaţi că au incitat păşcănenii la revolte împotriva unei hotărâri de CL care prevedea ca Apa Vital să preia serviciul de apă şi canal din municipiu, social-democraţii cer autorităţilor locale şi celor doi politicieni să ajungă la un consens politic, în caz contrar urmând să fie luate măsuri la nivelul partidului

Războiul apei de la Paşcani se mută în sfera politică, după ce doi parlamentari ieşeni au fost acuzaţi că au făcut lobby printre păşcăneni, în detrimentul celor de la ApaVital. Este vorba despre deputatul Neculai Răţoi şi senatorul Florin Constantinescu, luaţi la bani mărunţi de colegii de partid social-democraţi că au pus beţe în roate parteneriatului dintre municipalitatea din Paşcani şi ApaVital, care avea ca scop modernizarea serviciului de apă şi canalizare prin atragerea unui operator regional care să rezolve atât gravele probleme de alimentare cu apă, cât şi relaţiile dintre furnizorul de apă şi consumator. Astfel, cei doi parlamentari ieşeni au fost acuzaţi, în ultima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean Iaşi (BPJ), că au avut discursuri „populiste” pe această temă şi că au nu l-au susţinut în demersul său pe Dumitru Pantazi, edil al Paşcaniului şi membru al PSD. „Mizăm pe un consens politic în ceea ce priveşte soluţionarea optimă în beneficiul comunităţii. În cazul Paşcaniului nu se discută de pierderi sau câştiguri politice, ci trebuie avute în vedere problemele cetăţenilor”, a declarat Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni PSD. Potrivit acestuia, dacă există păreri diferite cu privire la operatorul care trebuie să preia serviciile de canalizare şi apă din municipiul Paşcani, acestea trebuie soluţionate prin discuţii, astfel încât să nu mai existe posibili Gică Contra, ci să se meargă pe un lobby unitar.

Citeşte şi Măgăriile din PSD rămân nesancţionate


Cu privire la aceste acuzaţii însă, parlamentarul Florin Constantinescu se scuză, precizând că el a intervenit în scandalul de la Paşcani, pe tema apei, doar la solicitările autorităţilor locale. „Colegii mei m-au rugat să discut la minister, dacă e posibil să fie atrase fonduri europene pe o altă asociaţie în afară de ARSACIS (Asociaţia Regională a Serviciilor de Apă Canal Iaşi-n.r.). Am discutat de cinci ori cu ministrul Teodorovici (Eugen Teodorovici - fost ministru al Fondurilor Europene) şi cu domnul Ghioc (Ciprian Ghioc - director general al Autorităţii de Management al programului Sectorial de Mediu-n.r.) de la Ministerul Mediului. Toată lumea însă mi-a răspuns că nu se pot utiliza fonduri europene decât de o asociaţie din judeţ, în acest ciclu bugetar european”, a declarat senatorul Constantinescu, precizând că acesta a fost singura sa intervenţie pe această temă. Ceea ce a uitat parlamentarul în intenţia sa de binefacere este faptul că prima condiţie pentru obţinerea de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă o constituie existenţa unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară (în cazul judeţului Iaşi - ARSACIS, asociaţie din care municipiul Paşcani nu mai face parte) şi desemnarea unui operator regional (ApaVital). În aceste condiţii, intervenţia senatorului la Bucureşti este cusută cu aţă albă, deoarece falimentara Prest Serv nu poate ajunge nici în vise un puternic operator în zona serviciilor de apă şi canal.

Citeşte şi Nimeni nu îşi asumă votul şovăielnic din Senat


Răţoi a umblat cu cioara vopsită
Dacă la adresa intervenţiilor la nivel ministerial ale lui Constantinescu acuzaţiile sunt pardonabile, în ceea ce-l priveşte pe deputatul Neculai Răţoi, treaba devine mai complicată. „Senatorul Constantinescu a susţinut că va căuta şi alte soluţii de atragere a fondurilor europene în afara asocierii, urmând să comunice rezultatul populaţiei. Deşi acesta nu a mai spus nimic, din corespondenţele purtate cu Bucureştiul noi am înţeles că nu se poate. Deputatul Răţoi s-a implicat însă mai mult în formarea unei opinii negative cu privire la colaborarea cu ApaVital. A încercat să intervină cu telefoane la conducerea Primăriei şi la consilieri”, a explicat viceprimarul Paşcaniului, Vasile Axinte. Potrivit acestuia, Răţoi ar fi avut şi întâlniri cu populaţia, în care a făcut diferite promisiuni, poziţionându-se de partea celor de la Prest Serv Apa Paşcani. Până la sfârşitul ediţiei deputatul Neculai Răţoi nu a putut fi contactat pentru a vorbi despre acuzaţiile care i se aduc.


* * *
În perioada 2014-2020, în proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată din judeţul Iaşi este inclus şi un plan care vizează municipiul Paşcani. Este vorba despre „Extinderea sistemului de apă şi canalizare în judeţul Iaşi – axa 10 Paşcani”, cu o valoare de 13 milioane de euro

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei