Reforma în sănătate, prin sprijinirea personalului medical
Dimensiune font:
Social-democrații s-au întâlnit astăzi în ultima dezbatere electorală înainte de alegerile parlamentare programate pentru duminică, 11 decembrie, pentru a dezbate pe tema sistemului de sănătate românesc. La finalul acestui război politic în urma căruia se va forma noul Parlament și, în consecință și viitorul Guvern, liderul pesediștilor se declară mulțumit de modul în care s-a desfășurat campania. „Noi am fost consecvenți pe toată perioada campaniei electorale, bazându-ne pe proiecte. Fiind în ultima zi de campanie facem și ultima dezbatere pe temele avansate la început, educație, sănătate și prosperitatea populației”, a declarat Mihai Chirica. Potrivit acestuia, scorul pe care îl va scoate partidul la Iași va fi peste 40%, urmând ca după aceea să aibă loc negocieri la nivel central pentru a avea și capitala Moldovei un ministru în noul Executiv. „Eu cred că va trebui să avem un ministru într-un minister care contează în viitorul Guvern. Pe sănătate o să-l susținem pe domnul Bănicioiu (Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății în Cabinetul Ponta-n.r.)”, a conchis pesedistul.
În ceea ce-l privește pe Bănicioiu, acesta nu a vrut să se lanseze în promisiuni, pornind de la ideea că are susținerea filialei de la Iași pentru a ocupa funcția de ministru al Sănătății, însă a indicat câteva direcții pe care guvernarea PSD ar trebui să le urmeze în primul an. „În primul an de guvernare PSD trebuie să-și îndrepte atenția spre partea de infrastructură sanitară, acolo sunt principalele proiecte, trebuie să lucreze la partea de motivare a personalului medical, iar punctul al treilea trebuie să vizeze deblocarea posturilor în sănătate”, a punctat Bănicioiu. În ceea ce privește campania electorală, acesta a atras atenția că celelalte partide au copiat comportamentul de odinioară al social-democraților, organizând mitinguri în piețe, în timp ce pesediștii s-au reprofilat pe întâlnirile cu cetățenii și dezbateri pe teme importante ale economiei și nu numai. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau