Retrospectiva programului PRU
Dimensiune font:
La final de campanie electorală, liderul PRU Iaşi, Gheorghe Nichita, susţine că a traversat perioada dinaintea alegerilor aşa cum prevedea legea, fără atacuri la persoană sau materiale defăimătoare la adresa candidaţilor, precizând că cele mai importante acţiuni au vizat întâlnirile faţa în faţa cu electoratul.
„În această campanie, eu şi filiala PRU Iaşi am folosit toate mijloacele permise de lege de a transmite mesajul partidului, dar cea mai importantă a fost comunicarea directă cu oamenii, atât din rural, cât şi din urban. Îi încurajez pe ieşeni să ne susţină deoarece un vot pentru Nichita şi pentru PRU Iaşi este un vot pentru un guvern stabil, cu PSD şi ALDE. Cu cât vom scoate la Iaşi un procent mai bun, cu atât vocea mea va fi mai ascultată la Bucureşti, iar proiectele Iaşului vor putea fi realizate”, a declarat Gheorghe Nichita, precizând că va fi cea mai puternică voce a moldovenilor şi, în consecinţă, a primarilor din teritoriu, astfel încât aceştia să poată obţine susţinere de la centru pentru finalizarea proiectelor din teritoriu.
În ceea ce priveşte oferta electorală a PRU, fostul edil al Iaşului a ţinut să treacă în revistă propunerile cu care vine partidul în întâmpinarea electoratului. „Îi invit pe pensionari să voteze PRU, pentru că este un vot pentru o pensie mărită, de 900 de lei. Îi invit pe studenţi să voteze PRU, pentru că este un vot pentru un nou campus universitar la Iaşi, cu minim 10.000 de locuri de cazare. Îi invit pe medici, asistente, infirmieri şi brancardieri să voteze PRU, pentru a transforma Iaşul în inima medicală a Moldovei. Îi invit pe profesori şi pe toţi bugetarii ieşeni să voteze PRU, pentru că vom mări salariul minim garantat la 2.000 de lei. Îi învit pe părinţii ieşeni să voteze PRU, pentru că vom mări alocaţiile copiilor de la 84 de lei, la 450 de lei”, a conchis Nichita.
Reamintim că românii sunt chemaţi la vot duminică, 11 decembrie, pentru a-şi alege viitori parlamentari. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau