România merge la SUMMITUL NATO pentru a afla răspunsul la marea întrebare a momentului: CE FACEM CU RUSIA?

România merge la SUMMITUL NATO pentru a afla răspunsul la marea întrebare a momentului: CE FACEM CU RUSIA?

Agenda summitului NATO care are loc în Ţara Galilor, pe 4 şi 5 septembrie, este dominată de găsirea unei modalităţi de adaptare a reacţiei Alianţei la tipul de agresiune practicat de Rusia – un război hibrid, în care armele convenţionale sunt doar unul dintre elementele arsenalului. Extinderea în 2015 a măsurilor de reasigurare pentru ţările de pe flancul estic al NATO – balticele, Polonia, România şi Bulgaria, precum şi stabilirea unui Plan de Acţiune (Readiness Action Plan) sunt cele două decizii pe care aliaţii trebuie să le ia în acest sens. Negocierile la NATO sunt însă încinse, iar o decizie consensuală nu pare sigură, pentru că nu toate membrele văd agresiunea Rusiei ca pe prioritatea numărul 1. Gândul vă prezintă o analiză a principalelor subiecte de pe agenda reuniunii Alianţei Nord-Atlantice de săptămâna viitoare, cu accent pe rolul României într-un NATO forţat să se adapteze la noile politici agresive ale Rusiei.

Reuniunea Alianţei Nord-Atlantice, care va avea loc în 4 şi 5 septembrie în Ţara Galilor, va pune pe masă mai multe subiecte, de la încheierea misiunii ISAF în Afganistan, la ameninţările din Africa de Nord (imigraţie, terorism), Irak şi Siria (ISIS), până la accentuarea politicii uşilor deschise către parteneri precum Ucraina, Libia, Georgia, Moldova (care să aibă acces mult mai uşor la exerciţiile şi capabilităţile militare ale Alianţei) şi către potenţialii candidaţi NATO (Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Muntenegru) care trebuie ţinuţi aproape, fără însă a le oferi o perspectivă clară acestor state care sunt departe de a corespunde rigorilor NATO.

Cele mai importante subiecte de pe agenda din Ţara Galilor se vor roti însă în jurul crizei provocate de Rusia în Ucraina şi la modul în care NATO reacţionează faţă de această realitate, despre care mulţi oficiali ai Alianţei recunosc că le este greu să ghicească către ce deznodământ se îndreaptă, pentru că raţionamentele lui Vladimir Putin sunt caracterizate tocmai de lipsa lor de raţionalitate.

Polonia şi ţările baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) sunt cele mai vocale aliate care cer NATO şi cu precădere SUA să îşi sporească prezenţa militară pe teritoriul lor, pentru a descuraja şi contracara o eventuală agresiune rusească de tipul celei din Ucraina. Totuşi, granzii Alianţei, inclusiv SUA, sunt rezervaţi: nu vor exista baze şi capabilităţi militare suplimentare, stabilite permanent pe flancul estic al NATO, pentru că asta ar stârni şi mai tare Rusia, ci în schimb se va merge pe aceeaşi filosofie a rotaţiei de trupe, prin exerciţii şi antrenamente comune, care însă va fi intensificată şi va deveni regulă permanentă la NATO. Locul României în tot acest scenariu este unul foarte important şi va privi în primul rând descurajarea Rusiei la Marea Neagră, accentul picând deci pe capabilităţile navale şi aeriene şi abia apoi pe cele terestre. România va avea o mare responsabilitate pentru a împiedica, cu sprijinul întregii Alianţe, ca Marea Neagră să nu devină un loc în care Moscova face ce vrea.

Trei sunt subiectele fierbinţi la Summitul NATO: măsurile de reasigurare, planul de acţiune (Readiness Action Plan) şi banii pentru apărare. Totul stă însă sub semnul unui dicton foarte valabil la NATO pentru modul în care funcţionează Alianţa, şi anume definiţia ironică dată consensului: este acel moment când toată lumea este în mod egal nemulţumită.

Măsurile de reasigurare. Nu vor exista capabilităţi şi baze suplimentare în Est, ci doar intensificarea celor deja existente

Un subiect este extinderea în 2015 şi instituţionalizarea măsurilor de reasigurare luate deja de aliaţi în Europa Centrală şi de Est ca replică la agresiunea Rusiei în Ucraina. Menirea acestor măsuri este să descurajeze Rusia să încerce aceeaşi mişcare în vreun stat membru NATO (este vorba despre exerciţiile şi antrenamentele comune, precum şi de capabilităţile militare care, după criza din Crimeea, din primăvară, au fost poziţionate intens în Polonia, ţările baltice, România şi Bulgaria – avioane în ţările baltice, nave de război în Marea Neagră, 4 batalioane de militari americani, etc.).

SUA vor să extindă măsurile de reasigurare în 2015 şi să aibă un Plan de Acţiune pe termen mediu şi lung. Vrem să îmbunătăţim infrastructura bazelor militare existente în aşa-numitele ţări din prima linie – balticele, Polonia, România, Bulgaria, pentru a putea să avem exerciţii şi antrenamente comune mult mai accesibile. De asemenea, vrem să prepoziţionăm unele capabilităţi şi echipamente acolo, pentru o prezenţă NATO mai puternică în regiune. Noi (SUA) suntem angajaţi bilateral, însă ar fi o reasigurare şi mai puternică dacă ar veni din partea NATO ca întreg şi de aceea lucrăm la Planul de Acţiune”, a declarat pentru gândul un oficial al Guvernului SUA.

Imediat după criza din Crimeea, din primăvară, NATO a implementat un set de măsuri de reasigurare care au vizat statele aliate învecinate sau apropiate de Rusia – balticele, Polonia, România şi Bulgaria. A fost vorba despre forţe de infanterie, navale şi aeriene trimise în aceste locaţii, atât de SUA cât şi de către alţi aliaţi (Canada, Germania spre exemplu) care s-au angajat, printr-un sistem de rotaţie, în exerciţii şi antrenamente comune cu armatele acestor ţări de flanc (în Marea Neagră s-a aflat permanent cel puţin o navă de război americană, una intra şi alta ieşea, aeronavele de luptă canadiene au venit pentru exerciţii de luptă în România, acum cele britanice se află în Bulgaria, deci niciodată un anumit contingent nu staţionează prea mult în acelaşi loc, pentru a nu da impresia de permanenţă).

Acum, Polonia şi ţările baltice în special susţin vehement în cadrul NATO că este nevoie de o prezenţă şi mai mare pe teritoriile lor de trupe şi capabilităţi militare NATO. Totuşi, marile puteri NATO sunt sceptice. Americanii şi alte puteri europene vor să realizeze acest lucru prin intensificarea măsurilor deja existente şi prin implementarea unui Plan de Acţiune, care nu implică noi baze militare în Estul Europei, ci doar îmbunătăţirea forţei de reacţie şi dovedirea în faţa Rusiei că forţa militară şi voinţa politică există, în cazul unei agresiuni. De altfel, filosofia americană pe acest subiect a fost expusă foarte nuanţat de Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului Apărării SUA în Europa şi consilier al Misiunii SUA la NATO, şi se bazează pe descurajare, nu pe principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.