S-au stabilit responsabilităţile

default

Dimensiune font:

| 28-07-2016 06:00

 Echipa de conducere a Consiliului Judeţean Iaşi, formată din preşedintele Maricel Popa şi cei doi vicepreşedinţi, Victorel Lupu şi Victor Chirilă, şi-a împărţit responsabilităţile.  Astfel, şeful judeţului va răspunde de Departamentul de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, la care se adaugă drumurile judeţene, aerogara ieşeană, Instituţia Arhitectului Şef şi Serviciul Audit Public Intern. Colegul său de partid, Victorel Lupu, va gestiona banii judeţului şi va răspunde de unităţile medicale aflate în subordinea CJ Iaşi. Reprezentantul ALDE, Victor Chirilă, se va ocupa în acest mandat preponderent de şcolile speciale şi instituţiile de cultură. Chestiunile juridice vor fi tranşate, cum este firesc, de secretarul judeţului, Lăcrămioara Vernică

La aproape o lună de când au primit girul ieşenilor pentru a decide soarta judeţului în următorii patru ani, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Iaşi, Victorel Lupu (PSD) şi Victor Chirilă (ALDE), au aflat care vor fi atribuţiile lor în actualul mandat. Aşa se face că social-democratul va răspunde de banii judeţului, coordonând activităţile Direcţiei Economice din cadrul instituţiei judeţene, având totodată în răspundere şi SC Apa Vital SA, Spitalul Clinic de Urgenţe „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna”, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” şi Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanelor.
Reprezentantul ALDE, Victor Chirilă, va fi scos la apel pentru a da explicaţii de modul în care îşi duc zilele copiii din şcolile speciale aflate în subordinea CJ Iaşi. Astfel, vicepreşedintele răspunde de Şcoala Gimnazială Specială Paşcani, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”, Colegiul Tehnic „Ioan Holban”, Liceul Special „Moldova” Tg. Frumos, Centrul Expoziţional Moldova, Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”, la care se adaugă Direcţia de Achiziţii Publice, Unităţile Medico-Sociale Răducăneni şi Bivolari, SC Tehnopolis SRL, Camera Agricolă Judeţeană, Şcoala de Arte „Titel Popvici”, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” şi de Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Citeşte şi PSD se pregăteşte de parlamentare


Guvernările se schimbă, secretarul de judeţ rămâne
Obişnuită deja cu schimbările din interiorul instituţiei judeţene, fie că vorbim de cele periodice, realizate o dată la patru ani prin înnoirea mandatelor, fie că facem referire la cele apărute ad-hoc, Lăcrămioara Vernică, secretarul judeţului, va avea grijă de buna funcţionare a Direcţiei Juridice, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrului Militar Judeţean şi a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educatională.
Ales prin vot secret din rândul consilierilor judeţeni, preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, îşi va asuma responsabilitatea în mod direct pentru Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, R.A. Aeroportul Iaşi, Instituţia Arhitectului Şef, Serviciul Audit Public Intern, Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, A.D.I.S., Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară EuroNest, Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Public Judeţean de Pază şi Protecţie, Serviciul Resurse Umane şi Salarizare, Compartimentul Relaţii Internaţionale, dar şi Filarmonica de Stat Moldova Iaşi, Centrul Judeţean de Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi pentru Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”.
Reamintim că în urma votului dat de ieşeni la localele din 5 iunie, majoritatea în interiorul CJ Iaşi este asigurată de alianţa PSD + ALDE, din partea celor două formaţiuni venind echipa de conducere, fiind vorba despre preşedinte şi cei doi vicepreşedinţi. Anca BURNICHE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei