Salvarea României vine de la Vaslui
Dimensiune font:
Salvarea României va începe din municipiul Vaslui, de pe strada Muncii, acolo unde recent a fost înregistrat sediul USR, partid condus de Nicuşor Dan, fostul candidat la Primăria Bucureşti
Uniunea Salvaţi România (USR), care se prezintă ca o alternativă la întreaga clasă politică, a intrat de curând în Registrul Partidelor cu sediul în municipiul Vaslui, pe strada Muncii, pentru că prietena liderului acestei formaţiuni are domiciliul stabil la această reşedinţă. Dat fiind că încurcate sunt căile politicii, la fel şi ale dragostei, formaţiunea a ajuns să aibă sediu la Vaslui pentru simplu fapt că Nicuşor Dan este doar chiriaş în Bucureşti, iar partenera sa de viaţă, Loredana Mihaela Grădinaru, are „buletin” de vasluian get-beget. „Am stat până acum în Cotroceni, până când proprietara, care era în vârstă, ne-a anunţat că vrea să vândă casa, pentru că se mută la rudele ei de la Mangalia, motiv pentru care a trebuit să eliberez repede şi să găsesc ceva de urgenţă, aşa am ajuns în Militari, la Gorjului. Din 1998, de când stau cu chirie în Bucureşti, am locuit în zona Berzei, pe Calea Plevnei, lângă Cişmigiu, într-un bloc cu bulină roşie”, povestea în urmă cu ceva timp Nicuşor Dan.
De la Vaslui însă, micul partid îşi propune să schimbe modul de a se face politică în întreaga ţară. „O echipă pentru extinderea USR s-a deplasat deja în alte oraşe din ţară şi din afara României. Într-o lună ne dorim să avem deja filialele. Există o întreagă categorie de oameni care s-au săturat de modul în care s-a făcut politică de către partidele vechi din România şi cred că USR va reuşi să-şi atingă obiectivul de 10%, dacă vom demonstra că suntem o alternativă la vechile partide politice şi la vechiul mod de a conduce. În acest moment, zece filiale sunt în construcţie şi vom fi prezenţi sigur în toate oraşele reşedinţe de judeţ”, a declarat Nicuşor Dan, precizând că ţinta partidului este să-şi poată face cel puţin o organizaţie în fiecare judeţ. Potrivit bucureşteanului de ocazie, în acest moment se lucrează la programul noii formaţiuni, fiind deja adepţi ai noului trend de reîmprospătare a actului politic. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau