2handicap (Doina Federovici )

Dimensiune font:

Scutiri de impozit pentru îngrijitorii persoanelor cu handicap

| 13-10-2017 05:30

Plenul Senatului a adoptat, cu unanimitate de voturi, propunerea legislativă prin care aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat sunt scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism. Proiectul legislativ urmează să fie trimis pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, for decizional. „Această iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal vine în continuarea legii aprobate în 2015, prin care, împreună cu colega mea, deputatul Tamara Ciofu, am introdus scutirea de impozite pentru părinţii copiilor cu handicap grav sau accentuat. Consider că este datoria noastră, ca parlamentari, să identificăm soluţii pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi, dar şi a celor care au grijă de aceştia şi se ocupă de menţinerea şi reintegrarea lor în societate”, a declarat Doina Federovici, senator PSD de Botoşani, semnatar al acestei modificări legislative.
În România sunt în jur de 700.000 de persoane adulte cu dizabilităţi, potrivit unei statistici publicată de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, însă numai o parte dintre acestea suferă de handicap grav sau accentuat. „Cu toate că nu este vorba de un efort bugetar foarte mare din partea administraţiilor locale, care nu vor mai încasa sumele datorate pentru aceste impozite de la aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat, pentru ei contează foarte mult acest lucru. Astfel, îşi vor putea aloca resursele financiare respective pentru îngrijirea membrilor de familie şi a celor pe care îi îngrijesc, pentru achiziţia de alimente, medicamente sau tratamente medicale”, Federovici, lider al social-democraţilor botoşăneni. Anca BURNICHE

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, S.C. MASTER WOOD S.R.L. cu sediul în loc. Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău, C.U.I. 12014190, nr. de înreg. O.R.C. J4/493/1999, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 şi ale hotărârilor Adunării Creditorilor din data de 13.09.2017, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 24.11.2017, ora 13.00, a activelor: Nr. crt. – Denumire activ – Valoarea de evaluare (lei fără T.V.A.) – Valoare de pornire licitație (70% din val. evaluare) (lei fără T.V.A.) 1 – Fabrică cherestea functionala (2001) Sc. 4.388,60 mp, cu Echipament prelucrare lemn si mijloace transport, amplasata pe teren intravilan st. 30.379,81 mp in oraș Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău (zona periferica, vis-a-vis a serele Comanesti si de cartierul Vernesti). Fabrica este compusa din: Cladire administrativa, P cu Sc. 141mp; hala gater P cu Sc. 595mp; ateliere P+1E partial si Sc. 376mp; depozit cherestea P si Sc. 660mp; soproane de uscare si aburire P si Sc. 2.155,60mp, capacitate de 100mc/celula (marca Baschild); locuinta P+1E, sc. 90mp; hala banzic P si Sc. 252mp; sera cu centrala termica cu Sc. 119mp. Fabrica este dotata cu echipament prelucrare lemn (functional) si mijloace de transport, dispune de utilitati (energie electrica, apa) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la str.Combinatului (cca. 100m). (CF nr. 60399, nr. cad. 763) si dispune de plaforma betonată (11.010,90 mp) – 2.633.005,60 Lei – 1.843.103,92 Lei 22 – Fabrică cherestea Sc. 2.933,81mp cu Echipamente si Utilaje pentru fabricare lemn situate pe teren intravilan st. 85.488,635 mp în sat Agăș, com. Agăș, jud. Bacău (zona ocupata de constructii rezidentiale si terenuri virane). Fabrica este compusa din: hala productie cu Sc. 2.296,89 mp avand in dotare echipamente (platforme uscatoare 6 buc; uscator; camera uscare; instalatie aer comprimat; instalatie exhaustare; post trafo; pupitru comanda uscator; actionare electrica; instalatie electrica hg); magazie Sc. 152,56 mp; 2 soproane cu Sc 393 Fabrica este dotata cu stocuri mărfuri și materii prime, echipamente și utilaje pentru prelucrarea lemnului și a metalelor, dispune de utilitati (energie electrica, apa, canalizare) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la DN 12A (cca. 500m) si drum satesc pe doua laturi. (CF nr. 60112/, cu nr.cad. 39). – 1.965.769,40 Lei – 1.376.038,58 Lei Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune pana la data de 23.11.2017, ora 16.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevazute in Regulamentul de vanzare si caietul de sarcini. Relatii suplimentare se pot obtine la telefoanele: 0232/243864, 0757545545
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE S.C. INTERFARM BOTOSANI S.R.L. Iasi prin lichidator judiciar ACORD SPRL, Dosar nr. 2950/89/2014 Tribunalul Vaslui/Judecător Sindic ANUNŢĂ Organizarea şedinţei de licitație publică de vânzare, cu strigare, la data de 08.12.2017, ora 12.0, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. Decebal 22A, bl.Z8, sc.A, et.1, ap.8, jud. Iaşi, pentru patrimoniul debitoarei S.C. INTERFARM BOTOSANI S.R.L. - in faliment, in bancruptcy, en faillite, CUI 2585521, cu numar de inregistrare la Registrul Comerţului J37/251/2011, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Ing. Badea Romeo, nr.1A, Parter, jud. Vaslui constând în: a. Construcţie situată în Botosani, Str. Viilor, Nr.77, Ap.1, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr.50058-C1-U13 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 339.829 lei, valoare fără TVA. b. Constructie situată în Municipiul Botosani, Str. Vârnav, Nr.17, Parter, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr. 50058-C1-U15 si Extindere si Terasa, Municipiul Botosani, Str. Vârnav, Nr.22, Parter, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr. 5558 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 332.904 lei, valoare fără TVA. c. Construcţie situată în Botosani, Piata Centrala, Platoul A, Obiectiv U18, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr.4819/N la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 516.793 lei, valoare fără TVA. d. Construcţie situată în Botosani, Str. Prieteniei, Nr.4, Bloc V4, Sc. C, Et.II, Ap.13, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr50386-C1-U20 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 67.151 lei, valoare fără TVA. e. Proprietate imobiliara constând în Teren intravilan in suprafaţă de 3.048 mp si construcţii situat în mun. Botoşani, Str. Dobosari, Nr.21 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 1.374.357 lei, valoare fără TVA. In caz de neadjudecare, urmatoarele şedinţe de licitații publice de vânzare, cu strigare, se vor desfăşura în fiecare zi de vineri la ora 1200, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. Decebal 22A, bl.Z8, sc.A, et.1, ap.8, jud. Iaşi. Condițiile de participare la şedinţa de licitație publică de vânzare cu strigare și condițiile de adjudecatare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat de la sediul lichidatorului judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 1.000 lei pentru fiecare proprietate imobiliară pentru care se participă la licitaţie. Bunurile imobile anterior menţionate formează obiectul Dosarului nr.1219/193/2016 înregistrat pe rolul Judecatoriei Botosani având ca obiect Actiune in revendicare. Poate participa la şedinţa de licitatie publică de vânzare cu strigare orice persoana care isi manifesta, intentia de cumparare si care pana in preziua şedinţei de licitatie ora 1200, depune o cautiune reprezentand 10% din prețul de pornire al şedinţei de licitație pentru bunul imobil pentru care participa si face dovada achizitionarii caietului de sarcini. Înscrierile se pot face si cu scrisoare de participare la şedinţa de licitație, precum si cu toate documentele menționate în caietul de sarcini, până în preziua şedinţei de licitație, ora 1200. Nedepunerea tuturor documentelor la sediul lichidatorului judiciar în termenul menționat anterior conduce la pierderea dreptului de a participa la licitație. Toate persoanele interesate în achiziționarea bunurilor imobile care fac obiectul şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare sunt invitate să se înscrie la licitație. Orice persoana care emite pretentii asupra bunurilor imobile care fac obiectul şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare, este rugata sa-si manifeste pozitia cu 5 zile inainte de data şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare, aducand la cunostinta lichidatorului judiciar orice pretentie. Informatii suplimentare se pot obtine de la lichidatorul judiciar la telefon 0742207571. Lichidator judiciar ACORD S.P.R.L. Asociat coordonator Nitescu Dan Nistor
Kovesi iese personal la atac: 'DNA se va închide dacă se aprobă modificările la Codurile penale'
14/12/2017 15:24

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, spune că modificările pe care parlamentarii vor să le aducă la Codurile penale elimină foarte multe din instrumentele eficient ...

ALERTĂ - DNA 'trage cu tunul' în Comisia Iordache: 'Un efect devastator asupra anchetelor penale'
14/12/2017 13:27

Direcţia Naţională Anticorupţie reacţionează la propunerile de modificare a Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal formulate in comisia specială condusă de Florin Iordache. Potrivit DNA, comi ...

DNA, acuzaţii grave: PSD şi ALDE vor să dea o amnistie de care ar beneficia şi Tăriceanu
14/12/2017 13:23

 Direcţia Naţională Anticorupţie reacţionează la propunerile de modificare a Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal formulate in comisia specială condusă de Florin Iordache. Potrivit DNA ...

'Crăciunul' la DNA: Surprize importante pregătite de procurorii anticorupţie până la finalul anului
14/12/2017 10:28

Cu mai puţin de două săptămani inainte de Crăciun, procurorii anticorupţie au alte preocupări, nu cadourile şi prijiturile. Cine crede că activitatea DNA pe acest an s-a incheiat se inşală. În ...

Comisia Iordache loveste din nou. Dupa Legile Justitiei, vrea sa macelareasca si Codul penal si de Procedura Penala
14/12/2017 08:22

 Comisia parlamentara speciala condusa de deputatul PSD Florin Iordache se intruneste din nou joi, incepand cu ora 11:00, pentru a dezbate propunerile de punere in acord a codurilor din Justitie cu decizii ...

Ultima strigare pentru Autostrada Unirii
14/12/2017 05:15

Avand in vedere că majoritatea PSD - ALDE decide zilele acestea in Parlament care vor fi proiectele finanţate din bugetul anului viitor, deputatul Marius Bodea este conştient că fără consens politic nu va ...

 Popa s-a apucat de scris
13/12/2017 05:20

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, s-a apucat de trimis scrisori, in prag de sărbători. Deşi ne-am fi aşteptat ca acestea să conţină urări, in realitate corespondenţa cuprinde o s ...

 Izolarea Moldovei, subiect de dezbatere în Parlament
13/12/2017 05:00

Deşi alianţa de guvernare PSD-ALDE are majoritate in Parlament şi va decide care sunt proiectele ce vor fi introduse in Legea bugetului pe 2018, deputatul Marius Bodea a susţinut, in Comisia de transporturi ...

RISEPROJECT: Amnistia lui Dragnea
12/12/2017 18:38

 In aprilie 2014, Liviu Dragnea, vicepremier in guvernul Ponta, a trimis o scrisoare catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) Teleorman in care a solicitat incetarea executarii silite impotri ...

 Cioloş vrea să „muşte” din electoratul dreptei
12/12/2017 05:15

După o lungă perioadă de stat pe margine şi cochetat cu PNL şi USR, de care nu a reuşit să se apropie, in special datorită pretenţiei de a fi lider, Dacian Cioloş pare a-şi lua inima in dinţi pentru ...