Se dă cu Cioloş de pământ
Dimensiune font:
La un an de guvernare tehnocrată, copreşedinţii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, dau cu Cioloş de pământ, declarând că România şi-a încetinit creşterea economică, iar investiţiile sunt la jumătate din ţinta propusă. „ALDE este singurul partid politic care a respins încă de la început soluţia unei guvernări tehnocrate, chiar şi cu un mandat limitat, aşa cum a fost prezentată de către preşedintele Klaus Iohannis. (...) La un an de guvernare tehnocrată, România şi-a încetinit creşterea economică, investiţiile sunt la jumătate din ţinta propusă şi mult în urma celor realizate de guvernul din care ALDE a făcut parte. După 12 luni de guvernare aşa-zis tehnocrată, rămâne evidentă implicarea lui Dacian Cioloş în campania PNL şi un bilanţ negru pentru România: zero fonduri europene absorbite, zero kilometri de autostradă, zero reforme în educaţie, zero sprijin pentru agricultori, zero spitale renovate”, susţine Tăriceanu. Cei doi copreşedinţi ai ALDE mai susţin că România are un guvern laş, care nu a avut curajul de a-şi asuma nicio reformă semnificativă în aceste 12 luni. „Bazându-se pe un program de guvernare scris pe genunchi, a amânat măsurile de relaxare fiscală, a amânat reducerea TVA la 19% din 2017, la fel cum a amânat şi majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2017. Acest guvern a luat zero măsuri pentru stimularea creşterii economice, atât în consum, cât şi în investiţii, şi a preferat să se laude cu realizările fostelor guvernări”, adaugă liderii ALDE. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau