Secretar de stat într-un „minister mamut”

default

Dimensiune font:

| 27-05-2017 06:00

Primarii ieşeni au un nou om de încredere în structurile Cabinetului Grindeanu. Este vorba despre inginerul Mihail Doruş, director tehnic la ApaVital, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării. De remarcat este faptul că această numire pare una pur administrativă, dat fiind că Doruş nu a activat în nicio formaţiune de pe eşichierul politic bahluian

Deşi au pierdut startul negocierilor pentru funcţiile disponibile de la centru, odată cu instalarea noului Guvern Sorin Grindeanu, Iaşul a trimis cel de-al treilea secretar de stat la Bucureşti. Este vorba despre inginerul Mihail Doruş, ieşean ce va face echipă în viitorii patru ani cu vicepremierul Sevil Shhaideh, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Aceasta este cunoscut datorită activităţii desfăşurate în cadrul Regiei de Apă şi Canal „ApaVital”, unde ocupă funcţia de director tehnic din anul 2003.
Doruş a avut primul său loc de muncă la o firmă de construcţii, după care, începând cu anul 1995, şi-a început activitatea în cadrul regiei, acolo unde a făcut carieră. Neafiliat politic până în prezent, Mihail Doruş consideră că numirea sa în funcţia de secretar de stat se datorează experienţei dobândite de-a lungul timpului, neavând nicio legătură cu vreo formaţiune politică. „Consider că prin numirea în această funcţie trec de pe un post din administraţie pe un post mult mai complex, tot din administraţie, dat fiind că până în prezent nu am făcut politică şi nici nu ştiu dacă voi face vreodată. Această numire mă bucură, fiind totodată conştient că Ministerul Dezvoltării este o structură mamut, mai ales că acum se ocupă şi de fondurile europene, aici existând multe nevoi şi probleme, dar mă declar încrezător că nu voi dezamăgi”, le-a declarat Mihail Doruş reporterilor cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”.
În ceea ce priveşte obiceiul dobândit de primarii ieşeni, preponderent din opoziţie, de a se plânge de lipsa finanţărilor şi de slaba absorbţie a fondurilor nerambursabile, Doruş este de părere că situaţia nu este aşa de neagră, cum este prezentată. „Nu cred că Iaşul a fost vitregit de fonduri, dat fiind că au fost demarate multe proiecte de dezvoltare pe diferite axe, fie că vorbim de primării, de universităţi sau de societăţi. Noi, de exemplu, la ApaVital, avem unul dintre cele mai mari proiecte...”, susţine directorul tehnic al regiei ieşene.

Citește și Iuliana Scântei, cel mai înstărit politician de Iaşi


Două numiri politice pentru Iaşi
În afara de Mihail Doruş, ieşenii sunt reprezentaţi la Bucureşti de alţi doi secretari de stat. Primul a fost Ciprian Roşca, fost consilier judeţean ALDE, ajuns în administraţia centrală prin prisma alianţei guvernamentale PSD-ALDE.
Cel de-al doilea ieşean ce face parte din structurile Cabinetului Grindeanu este social-democratul Ionuţ Cîmpeanu, acesta ocupând funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Asemenea lui Roşca, în momentul numirii Ionuţ Cîmpeanu avea un loc asigurat în Plenul Consiliului Judeţean, fiind validat în vara anului trecut pentru un nou mandat de consilier din partea PSD. Reamintim că acesta a ocupat şi funcţia de preşedinte al tinerilor social-democraţi. Anca BURNICHE
* * *
Secretarii de stat ai Iaşului:
Mihail Doruş - secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene
Ionuţ Cîmpeanu (PSD)- secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Ciprian Roşca (ALDE)- secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fonduri Europene

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei