Tăriceanu se lasă testat cu poligraful
Dimensiune font:
Citat ca martor în dosarul de corupţie al lui Bogdan Olteanu, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că a acceptat să se supună testului poligraf
Liderul ALDE şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dat ieri „cu subsemnatul“ la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), parlamentarul continuând să creadă că procurorii i-au pus gând rău. Citat în calitate de martor, acesta susţine că a acceptat să fie supus testului cu poligraful, astfel încât imaginea sa politică să nu aibă de suferit în urma scandalului penal iscat în jurul dosarului lui Bogdan Olteanu, mai ales acum, în apropierea alegerilor parlamentare. „În această dimineaţă m-am prezentat la sediul DNA pentru a răspunde întrebărilor procurorilor, în calitate de martor, în dosarul în care este cercetat Bogdan Olteanu. După cum se ştie, în faza de instrumentare a unui dosar, procedura nu permite părţilor - procurori, martori, avocaţi etc - să dezvăluie publicului conţinutul discuţiilor purtate cu procurorul de caz. M-am conformat acestei obligaţii legale, aşa cum s-a văzut la ieşirea mea de la audierea de la DNA. Din păcate, legea a fost respectată unilateral, doar de către subsemnatul, pentru că scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare. Acest modus operandi al conducerii DNA este posibil şi din cauza faptului că procurorii nu răspund în niciun fel pentru abuzurile pe care le comit”, a punctat Călin Popescu Tăriceanu.
Şeful ALDE a reiterat ideea potrivit căreia procurorii fac un spectacol din anchetele DNA, dat fiind faptul că presa este informată în prealabil cu privire la ora la care unii parlamentari ajung la sediul Direcţiei pentru a da explicaţii. „În loc să se preocupe de soluţionarea corectă a dosarelor, audierile unor politicieni la DNA s-au transformat în surse generatoare de invenţii şi zvonuri pentru presă şi de imagini insinuant-compromiţătoare. Lupta cu corupţia pentru care a fost înfiinţată DNA s-a transformat într-un paravan în spatele căruia se duce adevărata luptă partizană. Urmând această realitate notorie, nu m-a mirat nici faptul că, din surse judiciare, adică din interiorul DNA, aşa cum au relatat mai multe televiziuni, s-au scurs o serie de aşa-zise informaţii. De exemplu, că nu am răspuns unor întrebări sub pretextul că nu-mi amintesc ş. a.”, subliniază preşedintele Senatului.
Citeşte şi Tăriceanu şi Băsescu sunt „toxici”!
Şi se jură că nu-i implicat
Dat fiind faptul că apariţia sa în dosarul lui Olteanu îi poate aduce grave prejudicii de imagine, Călin Popescu Tăriceanu anunţă că a fost de acord să fie supus testului poligraf. „ Am emis acest comunicat pentru că doresc să fie extrem de limpede pentru toată lumea: m-am prezentat în respectul legii la DNA, am răspuns cinstit şi cu bună-credinţă la întrebările procurorilor, în dorinţa ca adevărul să iasă la iveală. De aceea am acceptat fără ezitare propunerea procurorului să mă supun de bunăvoie testului poligraf, chiar dacă acesta nu este recunoscut drept probă în faţa instanţei. Altfel, nu aveam nicio obligaţie procedurală şi nimeni nu putea să-mi impună acceptarea acestui test. (...) Mai vreau să se ştie că nu voi ceda presiunilor şi încercărilor de intimidare şi discreditare, indiferent de la cine vin acestea”, se mai arată în comunicatul remis de şeful Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu a fost citat la DNA în calitate de martor, în dosarul în care Bogdan Olteanu este cercetat pentru că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii pe lângă membri ai Guvernului. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau