Tratative pentru dubla cetăţenie româno-spaniolă
Dimensiune font:
Preşedintele României, Klaus Iohannis şi-a început săptămâna cu o vizită oficială în Spania. Acesta a fost primit de regele Felipe al VI-lea, la Palatul Zarzuela din Madrid, şeful statului urmând să aibă o întrevedere şi cu premierul spaniol Mariano Rajoy, precum şi cu membrii comunităţii româneşti.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, vizita constituie „un moment de referinţă al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind, totodată, primul contact oficial la nivel de şef de stat” între Klaus Iohannis şi Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iulie 2014. Discuţiile purtate între cei doi şefi de stat au vizat în primul rând problema dublei cetăţenii româno-spaniole. „Nu există o soluţie foarte simplă. După cum ştiţi, există legea spaniolă care clarifică chestiunea dublei cetăţenii, când poate fi acordată, când nu. Pentru România, chestiunea încă nu este foarte simplă, dar am găsit deschidere şi sunt optimist că într-o perspectivă rezonabilă se vor găsi soluţii şi pentru această problemă”, a afirmat Iohannis, după întrevederea cu premierul spaniol Mariano Rajoy.
Cu ocazia acestei vizite, Felipe al VI-lea şi regina Letizia au organizat ieri, 13 iulie, un dejun oficial la Palatul Regal în onoarea lui Klaus şi Carmen Iohannis. La dejun au luat parte şi premierul Mariano Rajoy, împreună cu soţia sa, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, preşedinţii Tribunalului Suprem şi Tribunalului Constituţional, precum şi personalităţi din mediile politic, economic, academic, cultural din Spania, şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau