Turiştii electorali au contribuit cu 100.000 de voturi la Iaşi
Dimensiune font:
Iaşul a avut cu 58% mai mulţi turişti electorali decât în anul 2009 * cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a analizat listele suplimentare ale celor două scrutine prezidenţiale * Schitu Duca este una din comunele fruntaşe la turism electoral
Aproape 100.000 de voturi au fost contabilizate pe listele suplimentare la cele două scrutine prezidenţiale în judeţul Iaşi. Faţă de anul 2009, se înregistrează o creştere de 58% a turiştilor electorali în cele 98 de localităţi. Cumulat, pe cele două tururi, în 2009 au fost exprimate 8,2% din voturi pe liste speciale, în timp ce, în anul 2014, procentul a fost unul record de 12,22%. În cifre, acum cinci ani au fost înregistrate 59.587 de voturi, iar anul acesta nu mai puţin de 94.204 de voturi.
Cele mai vizitate comune în perioada electorală
Bârnova, Schitu Duca şi Aroneanu formează podiumul localităţilor cu cei mai mulţi turişti electorali cu 18,32%, 17,17% şi, respectiv, 16,99% din votanţi pe listele speciale. Întâmplător sau nu, în turul II, reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au surprins un posibil caz de turism electoral la Schitu Duca. Mai mulţi cetăţeni erau plimbaţi cu un autoturism Logan la secţii de vot, iar şoferul ne-a declarat că „duce oamenii primarului”. Procente mari au mai fost înregistrate la Iaşi (15,97%), Româneşti (15,1%), Comarna (15,04%), Vânători (14,86%), Ţuţora (13,6%), Ipatele (13,44%), Grajduri (13,19%), Dobrovăţ (13,11%), Al. I. Cuza (12,93%), Miroslava (13,02%), Scobinţi (12,57%), Horleşti (12,37%), Gropniţa (12,36%) şi Cucuteni (12,23%). În total, vorbim de 42 de localităţi din judeţul Iaşi care au înregistrat un număr de voturi de cel puţin 10% din prezenţa la urne. În general, în zona metropolitană a Iaşului au fost înregistrate peste 1.000 de voturi/localitate pe liste speciale, acest lucru fiind explicabil prin exodul masiv al ieşenilor către periferie în ultimii ani.
Ce diferenţe sunt între cele două tururi
Numărul alegătorilor care au votat pe liste speciale în turul II a fost cu 18,45% mai mare decât cel din turul I. Este vorba de o diferenţă de 7.960 de voturi, în turul I fiind 43.122 de voturi consemnate pe liste speciale, iar în turul II 51.082 de votanţi. Localităţile fruntaşe ale ambelor tururi au fost Bârnova, Schitu Duca şi Aroneanu. Recordul a fost stabilit la Bârnova în turul II, în contextul în care 19,34% dintre alegători şi-au exercitat dreptul la vot pe liste speciale. Localitatea cu cei mai puţini alegători înscrişi pe liste suplimentare a fost Moţca (3,61% în turul I, 3,42% în turul II). La nivelul întregului judeţ, în turul I au fost 355.696 de alegători cu 12,12% votanţi pe liste speciale, iar în turul II 415.127 de alegători cu 12,3% de turişti electorali.
94.204
Acesta este numărul cumulat de voturi consemnate pe liste speciale la cele două scrutine prezidenţiale de la Iaşi, respectiv 12,22% din total. În 2009, numărul a fost de 59.987 de voturi (8,2%)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau