Un deputat ameninţă cu greva foamei
Dimensiune font:
Deputatul PNL Florin Roman a declarat ieri că va intra în greva foamei în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în semn de protest faţă de lipsa de reacţie a Guvernului în ceea ce priveşte finanţarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia.
„Am depus o informare în data de 1 septembrie către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, către Secretariatul general, prin care anunţ că începând cu data de 18 septembrie, ora 9,00, voi intra în greva foamei în Parlamentul României. Voi protesta în faţa biroului domnului Liviu Dragnea pentru că dânsul este de fapt cel care conduce şi Guvernul şi Parlamentul. Avem o lege a Centenarului şi o lege a Monumentului Unirii care aşteaptă la vot final în Camera Deputaţilor, pe care vremelnic o păstoreşte domnul Liviu Dragnea. Deci, totul depinde de voinţa politică a domnului Dragnea dacă aceste monument se face sau nu”, a spus Roman, la Parlament. El a afirmat că nu a primit până în prezent niciun răspuns la solicitarea sa de la niciun for de decizie.
Roman a spus că va protesta în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor stând pe un scaun, atât cât îi va permite starea de sănătate. „Nu voi sta cu cortul, că înţeleg că nu îmi vor da voie să îl pun şi nici nu vreau să pun Parlamentul într-o situaţie stânjenitoare. Voi protesta civilizat, stând pe un scaun în faţa biroului domnului Dragnea, cât starea de sănătate îmi va permite. Asta este, ce să facem?”, a mai spus parlamentarul liberal.
Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau