Un liberal ieşean câştigă războiul cu „ştirista” Firea
Dimensiune font:
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a fost sancţionat pentru declaraţii discriminatorii în urma plângerii unui liberal ieşean
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis ieri sancţionarea Gabrielei Firea pentru unele declaraţii din campania electorală împotriva lui Klaus Iohannis. Este vorba de atacul politic privind faptul că Iohannis nu are copii. „CNCD condamnă public astfel de declaraţii, considerându-le ca fiind discriminatorii şi reiterează apelul către persoanele care deţin funcţii publice sau sunt formatori de opinie în societate să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatoriu, precum şi să ia atitudine faţă de eventualele încălcări ale principiului egalităţii de şanse”, a arătat CNCD, care adăugă că declaraţia social-democratei „reprezintă fapta de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor, pe criteriul situaţiei familiale”.
Muraru cere demisia Gabrielei Firea
Vicepreşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, cel care a înaintat plângerea la CNCD a subliniat că decizia forului era una „previzibilă”,. „CNCD a dat această decizie după patru amânări consecutive, tocmai pentru a nu crea lui Victor Ponta şi PSD-ului o problemă de imagine în campania electorală. Există informaţii conform cărora s-au făcut presiuni din zona PSD pentru ca această decizie să fie dată după data de 16 noiembrie”, a comentat Muraru. Potrivit acestuia, în mod normal, Firea ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de purtător de cuvânt al PSD. „Preşedintele PSD, Victor Ponta, va trebui să lămurească tolerarea declaraţiilor doamnei Firea. Totodată, doamna Firea va trebuie să-şi ceară scuze publice şi să publice hotărârea în presă”, a mai spus liberalul ieşean. Muraru a catalogat declaraţiile senatorului drept „unul dintre cele mai abjecte atacuri electorale din România şi un caz unic în Uniunea Europeană”.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a fost avertizat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în urma unor declaraţii la adresa lui Klaus Iohannis în campania electorală
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau