Un suspect în plus pentru Moldova
Dimensiune font:
Numărul primarilor moldoveni acuzaţi de conflict de interese creşte de la o zi la alta. Ultimul luat la ochi de Agenţia Naţională de Integritate este Viorel Vasilescu Melen, primarul comunei sucevene Brodina, pentru care inspectorii au constatat „încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă”, având indicii „privind posibila săvârşire de către acesta a infracţiunilor de conflict de interese şi a celor asimilate faptelor de corupţie”.
Potrivit unui comunicat întocmit de ANI, valoarea totală a contractelor semnate de către Viorel Vasilescu Melen cu încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese este de peste 11.500.000 de lei , sumă finanţată din bugetul de stat, bugetul local sau din fonduri europene nerambursabile. Practic, alesul local este a acuzat că a semnat nouă contracte de lucrări şi servicii, precum şi trei contracte de tip acord-cadru de servicii, între primărie şi firmele S.C. Forestbrod SRL şi S.C. Daro Forest SRL care s-au dovedit a fi păguboase pentru statul român. Mai mult, acesta a aprobat rapoartele care au stat la baza atribuirii a trei dintre contractele de lucrări menţionate anterior, contracte de finanţare din fonduri europene nerambursabile. În aceste condiţii inspectorii ANI susţin că primarul „a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru soţia şi fiul său, respectiv pentru S.C. Forestbrod SRL şi S.C. Daro Forest SRL, societăţi la care acesta a deţinut funcţia de administrator şi calitatea de asociat”.
Fiind înştiinţat de de ANI că a fost demarată procedura de evaluare, primarul Vasilescu Melen a depus la dosarul un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau